logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Alba

BULETIN INFORMATIV

Acțiune pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori

În perioada 10-11 septembrie 2025, Serviciul de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba a organizat o acțiune, cu efective mărite, pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori, precum și a faptelor ilegale asociate din exploatarea, circulația, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialului lemnos.

La acțiune, alături de polițiști, au participat specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Cluj.

În cadrul acțiunii, au fost efectuate 3 controale privind proveniența, depozitarea transportul și valorificarea de material lemnos, au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale, la Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în valoare totală de 5.000 de lei.

Totodată, a fost confiscată cantitatea de 268,67 metri cubi de material lemnos.

*

Reținut pentru conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe

La data de 11 septembrie 2025, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un tânăr de 23 de ani, din municipiul Alba Iulia, cercetat pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În noaptea de 6/7 septembrie 2025, tânărul a fost depistat de către polițiști, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Gemina din municipiul Alba Iulia. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice, rezultatul analizelor de laborator indicând o alcoolemie de 1,66 mg/l alcool în sânge. De asemenea, buletinul de analiză toxicologică a confirmat prezența în organismul tânărului a unor substanțe interzise.

În cursul zilei de azi, 12 septembrie 2025, tânărul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, în vederea dispunerii măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

*

Reținut pentru furt

La data de 11 septembrie 2025, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 61 de ani, din municipiul Sebeș, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

Din cercetări a reieșit că bărbatul de 61 de ani, în după-amiaza zilei de 11 septembrie 2025, ar fi sustras de pe rafturile unui magazin din municipiul Alba Iulia mai multe produse și ar fi părăsit magazinul, fără a achita contravaloarea acestora.

Prejudiciul a fost recuperat și predat părții vătămate.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

*

Acțiune pe raza localității Vințu de Jos

La data de 11 septembrie 2025, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos, împreună cu polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și cei ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, au organizat o acțiune, pe raza localității Vințu de Jos, care a avut drept scop menținerea climatului de ordine și siguranță publică și combaterea infracționalității judiciare.

În cadrul acțiunii, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 65 de verificări de persoane, au fost verificate 53 de autovehicule și au fost constatate 69 de abateri de natură contravențională, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 7.215 lei.

*

Reținut pentru amenințare, violență în familie și nerespectarea măsurilor impuse prin ordinul de protecție

La data de 11 septembrie 2025, polițiștii de ordine publică din municipiul Aiud au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 53 de ani, din municipiul Aiud, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare, violență în familie și nerespectarea măsurilor impuse prin ordinul de protecție.

Din cercetări a reieșit că, în seara zilei de 10 septembrie 2025, bărbatul de 53 de ani ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție, emis de către Judecătoria Aiud, la data de 27 iunie 2025, pentru o perioadă de 8 luni. Bărbatul s-ar fi apropiat de soția sa, în vârstă de 51 de ani, și ar fi amenințat-o cu acte de violență, provocându-i o stare de temere. Ulterior, în după-amiaza zilei de 11 septembrie 2025, acesta s-ar fi apropiat din nou de femeie, la o distanță mai mică de 10 metri, și ar fi agresat-o fizic.

În cursul zilei de azi, 12 septembrie 2025, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, în vederea dispunerii măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, violență în familie și nerespectarea măsurilor impuse prin ordinul de protecție.

*

Polițiștii rutieri acționează cu sistemul radar e-SIGUR

Conduceți responsabil și respectați normele rutiere în timpul deplasărilor!

Polițiștii rutieri acționează vor acționa mâine, 13 septembrie 2025, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba.

Sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR folosește dispozitive radar, montate pe trepiede mobile. Acestea surprind, în timp real, vehiculele care depășesc limita legală de viteză sau care încalcă alte reguli de circulație.

Proprietarii vehiculelor vor primi un document la domiciliu și vor trebui să comunice, conform procedurilor legale, cine a condus autoturismul în momentul constatării contravenției.

Scopul implementării acestui sistem și al tuturor acțiunilor desfășurate de polițiști îl constituie prevenirea evenimentelor rutiere și protejarea tuturor participanților la traficul rutier.

*

Amplasarea radarelor în perioada 13-14 septembrie 2025

Drumul Național 1 - Alba Iulia - Sântimbru - Oiejdea - Galda de Jos - Teiuș - Aiud - Inoc - limită cu județul Cluj

Drumul Național 1 - Sebeș - Cut - Cunța - limită județul Sibiu

Drumul Național 7 - Săliștea - Șibot - limită cu județul Hunedoara

Drumul Național 67C - Sebeș - Petrești - Săsciori

Drumul Național 74 - Ighiu - Zlatna - Feneș - Abrud - Bucium Cerbu

Drumul Național 75 - Câmpeni - Gârda - Arieșeni

Drumul Național 75 - Baia de Arieș - Lupșa

Alba Iulia - Bulevardul Încoronării - Bulevardul Ferdinand I - strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moților

Municipiul Sebeș - strada Lucian Blaga, strada Traian

Cugir - strada Victoriei

Ocna Mureș - Războieni - Noșlac

COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE

Afisari: 164

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.