Comunicat de presă - TPBI
'Festivalul Vinului Moldovei' deviază liniile 100, 203, 205 și linia turistică
Liniile 100, 203, 205 și linia turistică 'Bucharest City Tour' vor funcționa pe trasee modificate, de vineri, 12.09.2025 (ora 22.00), până luni, 15.09.2025 (ora 06.00), perioadă în care traficul rutier va fi restricționat pe Șos. Kiseleff, între Str. Arhitect Ion Mincu și Piața Victoriei, pentru a permite desfășurarea evenimentului cultural artistic 'Festivalul Vinului Moldovei'.
Având în vedere aceste restricții, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public (TPBI) a dispus modificarea traseelor liniilor menționate, astfel:
Linia 100 va funcționa (inclusiv pe timpul nopții) pe traseul de bază între terminalul 'Aeroportul Henri Coandă Sosiri' și Piața Arcul de Triumf, apoi pe un traseu modificat pe sensul spre Piața Unirii, pe Bd. Mareșal Constantin Prezan, Bd. Aviatorilor, Piața Victoriei, Bd. Lascăr Catargiu, Bd. Gheorghe Magheru, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. I. C. Brătianu, Piața Unirii. Pe sensul opus, traseul nu va fi modificat.
Linia 203 va funcționa pe traseul de bază între terminalul 'Cartier Greenfield' și Piața Arcul de Triumf, apoi pe un traseu modificat pe sensul spre Piața Victoriei, pe Bd. Mareșal Constantin Prezan, Bd. Aviatorilor, Piața Victoriei. Pe sensul opus, traseul nu va fi modificat.
Linia 205 va funcționa pe traseul de bază între terminalul 'M Străulești' și Piața Arcul de Triumf, apoi pe un traseu modificat pe sensul spre Piața Unirii, pe Bd. Mareșal Constantin Prezan, Bd. Aviatorilor, Piața Victoriei, Calea Victoriei, Bd. Dacia, Bd. Gheorghe Magheru, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. I.C. Brătianu, Piața Unirii, stația 'Piața Unirii 2'.
Linia turistică 'Bucharest City Tour' va funcționa în perioada 12.09.2025, ora 22.00 - 14.09.2025 pe traseul de bază între 'Piața Presei' și Piața Arcul de Triumf, apoi pe un traseu modificat pe sensul spre Piața Unirii pe Bd. Constantin Prezan, Bd. Aviatorilor, Bd. Gheorghe Magheru, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. I.C. Brătianu, Piața Unirii. Pe sensul opus, traseul nu va fi modificat.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.