Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române
URMÃRIȚI INTERNAȚIONAL, ADUȘI ÎN ȚARÃ DE POLIȚIȘTI
La data de 9 septembrie 2025, Poliția Română a adus în țară 4 persoane, pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate sau mandate de arestare preventivă.
Astfel, a fost adus în țară un bărbat de 40 de ani, din Vrancea, urmărit internațional pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul stupefiantelor. Acesta a fost adus din Germania, având emis pe numele său, de către Tribunalul Vrancea, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 6 ani și 11 luni.
Totodată, a fost adus în țară un bărbat de 36 de ani, din București, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Acesta a fost adus din Germania, având emis de către Judecătoria Buzău, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 2 ani.
De asemenea, a fost adus în țară un bărbat de 43 de ani, din Dolj, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Acesta a fost adus din Italia, având emis de către Curtea de Apel Craiova, pe numele său, un mandat de arestare preventivă.
La aceeași dată, a fost adus în țară un bărbat de 41 de ani, din Vâlcea, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de skimming. Acesta a fost adus din Italia, având emis pe numele său, de către Tribunalul Argeș, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 3 ani și 7 luni.
Persoanele în cauză au fost introduse în unități de detenție, în vederea executării mandatelor.
CENTRUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.