logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Universitatea Politehnica Timișoara

Profesorul Ioan David, omagiat la împlinirea vârstei de 85 de ani și a peste 60 de ani de activitate în cadrul Universității Politehnica Timișoara

Universitatea Politehnică Timișoara continuă tradiția de a-și onora profesorii cu adevărat remarcabili. Sala Senatului UPT a găzduit luni, 8 septembrie 2025, evenimentul aniversat dedicat împlinirii a 85 de ani de viață și a peste 60 de ani de activitate universitară și științifică a prof. Univ. Emerit dr. ing. Ioan David, membru de onoare al Academiei de Științe Tehnice din România, filiala Timișoara, la care au participat reprezentanți ai conducerii Politehnicii timișorene, colegi, colaboratori și discipoli din cadrul Facultății de Construcții și al Departamentului de Hidrotehnică, prieteni și foști studenți, care au ținut să-l omagieze pe unul dintre profesorii care a marcat profund domeniul ingineriei hidrotehnice.

În deschiderea evenimentului, moderat de prof. Univ. Dr. ing. Constantin Florescu, directorul Departamentului de Hidrotehnică din cadrul UPT, președintele Senatului Universității Politehnica Timișoara, conf. Univ. Dr. mat. Liviu Cădariu-Brăiloiu, a declarat că întreaga comunitate academică a universității este onorată să aibă alături personalități de talia profesorului Ioan David și că, într-o perioadă în care se vorbește mult despre resurse, nu trebuie să uităm că cea mai importantă resursă este cea umană, iar evenimentul nu sărbătorește doar un parcurs profesional excepțional, ci un adevărat model de urmat pentru colegi, colaboratori și studenții pe care i-a format. De asemenea, președintele Senatului Universității Politehnica Timișoara, i-a conferit, cu această ocazie, o Plachetă de Onoare profesorului Ioan David 'una dintre personalitățile proeminențe ale învățământului superior timișorean, la împlinirea vârstei de 85 de ani, în semn de aleasă prețuire și de profundă apreciere pentru dăruirea cu care s-a dedicat activității științifice, didactice și de cercetare în cadrul Universității Politehnica Timișoara. Prin întreaga sa carieră, a promovat valorile excelenței și a fost un ambasador neobosit al Universității Politehnica Timișoara în țară și în străinătate.'

Aspecte din cariera extraordinară a profesorului Ioan David au fost prezentate de decanul Facultății de Construcții din cadrul Universității Politehnica Timișoara, prof. Univ. Dr. ing. Raul Zaharia.
A urmat, conform tradiției, prezentarea celui sărbătorit, care a început prin a mulțumi conducerii UPT, Facultății de Construcții, Departamentului de Hidrotehnică, Academiei de Științe Tehnice din România, filiala Timișoara, pentru evenimentul aniversar, precizând că Politehnica timișoreana a fost nu doar un loc de muncă, ci locul în care s-a format ca om și, la rândul său, a format zeci de generații de studenți. În prezentarea sa, profesorul Ioan David a punctat unele aspecte care i-au definit viața și cariera, de la casa în care s-a născut, demnă de Muzeul Satului, în Culpiu/ Mureș, perioada studenției, profesorii pe care i-a avut, până la implicarea în amenajări hidrotehnice de referință din România sau familia de care este mândru.

Mesaje aniversare și evocări au fost transmise de prof. Univ. Dr. ing. Joaquin Diaz, decanul Facultății de Inginerie Civilă de la Universitatea de Științe Aplicate din Giessen, Germania, prof. Univ. Dr. ing. Gheorghe Lucaci, președintele filialei Timișoara a Academiei de Științe Tehnice din România, dr. ing. Ilie Vlaicu, director general Aquatim, dr. ing. Cătălin Nagy, Apele Române, Administrația Bazinală de Apă Banat, prof. Univ. Emerit dr. ing. Adrian Retezan, UPT (fost student), Georgeta Titan, de la Agenția pentru Protecția Mediului Timiș (fostă doctorandă), prof. Univ. Dr. ing. Ioana Ionel, UPT.

* * *

Născut la 8 septembrie 1940, în satul Culpiu, județul Mureș, profesorul Ioan David a absolvit Facultatea de Construcții din Timișoara în anul 1964, ca șef de promoție, în specialitatea Construcții și Instalații Hidrotehnice, cu nota maximă. A urmat o dublă formare universitară, absolvind în 1972 și Facultatea de Matematică din cadrul Universității de Vest, tot cu nota 10. A obținut titlul de doctor în științe tehnice în 1974, cu o teză vizionară privind mișcarea fluidelor în medii poroase, un subiect de mare actualitate și astăzi. Pregătirea științifică a fost desăvârșita printr-un stagiu postdoctoral în Germania, la TU Darmstadt (1976-1977), un succes de răsunet la nivelul epocii, fiind primul bursier 'Alexander von Humboltd' al Politehnicii timișorene.

Din 1964, cariera să didactică s-a legat în mod indisolubil de Politehnica timișoreană, parcurgând toate treptele profesionale - de la asistent, șef de lucrări, conferențiar, la profesor universitar și conducător de doctorat (1990). Din 2010 este profesor consultant, iar în 2016 universitatea i-a acordat titlul onorific de profesor emerit.

Pe parcursul carierei didactice, profesorul David a desfășurat o activitate remarcabilă, predând un număr semnificativ de discipline: Hidraulică, Hidraulică și Amenajări Hidrotehnice. Hidraulică subterană, Modelarea matematică în hidrotehnică. În perioada 1993-2005 a fost profesor la Technische Universitat Darmstadt, Germania, iar din 2006 este profesor invitat la University of Applied Science Giessen-Frankfurt, Germania. Din 2010 este profesor consultant la Universitatea Politehnică Timișoara.

A fost decan al Facultății de Hidrotehnică (1990-1994) și secretar științific al Senatului UPT (1989, 1990-1992).

Activitatea științifică este susținută de cele peste 200 de lucrări științifice publicate în reviste de specialitate, susținute la conferințe naționale și internaționale, 16 cărți publicate în țară și în străinătate, cursuri universitare, culegeri de probleme și îndrumătoare de laborator, 3 brevete de invenție și peste 80 de contracte de cercetare-dezvoltare.

A contribuit la realizarea unor proiecte hidrotehnice emblematice: Canalul Dunăre - Marea Neagră, Porțile de Fier I și II, Bârzava Superioară, Stânca - Costești, dar și la implementarea unor sisteme inovative de infiltrare artificială în Germania și Austria.

Dintre distincțiile academice primite de profesorul Ioan David menționăm: Premiul MEI pentru cercetare (1972); Titlul academic de Profesor Onorific al Universității Tehnice din Darmstadt, Germania (1999); Membru al 'American Romanian Academy of Arts and Sciences' (2002); Membru al Corporației externe a Academiei de Științe Ungare (2005); Titlul de Excelență al Fundației Politehnica Timișoara (2010).

Prezența să activă pe platforme academice internaționale, precum ResearchGate și Google Scholar, completează imaginea unui profesor care, prin întreaga sa carieră, a promovat valorile excelenței și a fost un ambasador neobosit al Universității Politehnica Timișoara.

Universitatea Politehnică Timișoara (www.upt.ro), cea mai veche instituție de învățământ superior din vestul țării, a fost înființată prin Decretul Regal semnat de Regele Ferdinand la 11 noiembrie 1920. Universitate de cercetare avansată și educație, UPT este astăzi una dintre școlile romanești cu tradiție, recunoscută în plan național și internațional, atât prin activitatea generațiilor de cadre didactice și cea a unor academicieni prestigioși, cât și prin cei peste 140.000 de absolvenți care au dus renumele acesteia peste tot în lume. Având și o bază materială de invidiat, cele 10 facultăți ale universității asigură programe de studii pentru aproximativ 13.500 studenți.

Dimensiunea internațională a Universității Politehnica Timișoara este evidențiată și prin faptul că este parte a consorțiului european de universități E3UDRES2 - Engaged and Entrepreneurial European University as Driver for European Smart and Sustainable Regions, inițiativă sprijinită de Comisia Europeană prin programul Erasmus+. E3UDRES2 reunește universități europene de top pentru a colabora în dezvoltarea regiunilor inteligente și sustenabile prin educație inovatoare, cercetare aplicată și cooperare transdisciplinară.

Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul oficial: https://www.eudres.eu/.

Lucian Ronkov
Departament Comunicare și Imagine

Afisari: 157

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.