Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Tribunalul București
Compartimentul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București aduce la cunoștința opiniei publice următoarele:
La data de 08.09.2025, între Parchetul de pe lângă Tribunalul București și un inculpat, persoană
fizică, cercetat sub măsura arestării preventive, a fost încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției
pentru săvârșirea infracțiunilor de fals informatic, în formă continuată (3 acte materiale), prev. de art.
325 Cod penal, cu aplic. Art. 35 alin. 1 Cod penal, fraudă informatică, în formă continuată (3 acte
materiale), faptă prev. de art. 249 Cod penal, cu aplic. Art. 35 alin. 1 Cod penal, acces ilegal la un sistem informatic, în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 360 alin. 1, 2 și 3 Cod penal și
efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, în formă continuată (2 acte materiale), faptă
prev. de art. 250 alin. 1 și alin. 2 Cod penal.
Prin acordul de recunoaștere a vinovăției a fost stabilită o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 6 luni
închisoare, la care s-a adăugat pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pronunțată pentru o condamnare
anterioară, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere (revocată ca urmare a încheierii
acordului), în final inculpatului urmând să-i fie aplicată o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare, cu
executare în regim de detenție.
De asemenea, la data de 09.09.2025, între Parchetul de pe lângă Tribunalul București și celălalt
inculpat, persoană fizică, cercetat tot sub măsura arestării preventive, a fost încheiat un alt acord de
recunoaștere a vinovăției pentru săvârșirea a infracțiunilor reținute în cazul primului autor.
Prin acordul de recunoaștere a vinovăției a fost stabilită o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 6
închisoare, cu suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei pe un termen de supraveghere de 3
ani.
În fapt, în sarcina celor doi inculpați, s-a reținut că, în perioada 28.02.2025 - 01.03.2025, fiind
logați în conturile persoanelor vătămate de pe o platformă de pariuri sportive, au accesat ilegal sistemul
informatic al acestora și au efectuat operațiuni financiare în mod fraudulos, utilizând instrumentele de
plată (carduri bancare) aparținând persoanelor vătămate, deja salvate în conturile de jucător, împrejurare
în care a fost accesat și sistemul informatic al unităților bancare.
În continuare, au introdus date informatice pe platforma de pariuri, respectiv au adăugat ca
metodă de plată nouă, carduri bancare care le aparțineau în scopul retragerii sumelor de bani din conturile persoanelor vătămate.
Ulterior, au creditat conturile de jucător cu cardurile aparținând persoanelor vătămate, au plasat
multiple pariuri, iar în final au retras sumele de bani din conturi prin virarea acestora în conturile
personale. Prejudiciul cauzat persoanelor vătămate este de aproximativ 23.000 de lei.
Cele două acorduri de recunoaștere a vinovăției au fost trimise spre judecare Tribunalului
București, cu propunerea de a se menține măsura preventivă pentru inculpatul a cărei pedeapsă a fost
stabilită a fi executată în regim de detenție.
Cercetările au fost efectuate împreună cu organele de cercetare penală din cadrul Direcției
Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul Combaterea Infracțiunilor Informatice.
Facem precizarea că trimiterea în judecată reprezintă, conform Codului de procedură penală,
finalizarea anchetei penale, situație care nu poate în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de
nevinovăție.
Compartimentul de Informare și Relații Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul
București
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.