logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bihor

BULETIN INFORMATIV

Incendiu de amploare la un depozit de bușteni din Bihor

În noaptea de luni spre marți, 09 septembrie a.c., pompierii militari bihoreni au acționat pentru stingerea unui incendiu de amploare, produs la un depozit de material lemnos situat în localitatea Finiș.

Apelul care sesiza producerea evenimentului a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență 'Crișana' al județului Bihor, în jurul orei 22.55, moment în care au fost alertate patru echipaje de intervenție din cadrul Secției de Pompieri Beiuș, dintre care trei de stingere și unul de prim ajutor calificat.

La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau violent la zeci de metri cubi de bușteni stivuiți în curtea depozitului, existând riscul propagării acestora la întregul material lemnos depozitat în curte, la diferite utilaje, precum și la hala din apropiere.

Pompierii militari au acționat cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă, reușind în aproximativ o oră, să lichideze incendiul și să salveze din calea flăcărilor, hala din proximitate, în care era depozitat material lemnos, utilaje de prelucrare a lemnului și circa 20 metri cubi de bușteni aflați în curtea depozitului. După stingerea incendiului, forțele de intervenție au acționat în continuare la fața locului, până în jurul orei 01.10, pentru căutarea eventualelor focare ascunse și înlăturarea efectelor negative ale evenimentului.

În urma incendiului, provocat, cel mai probabil, de jar sau scântei purtate de vânt și căzute pe rumeguș și alte materiale combustibile din curte, au ars circa 25 metri cubi bușteni stejar.

Purtător de cuvânt
Locotenent-colonel CAMELIA ROȘCA

Afisari: 92

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.