logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Covasna

BULETIN INFORMATIV DE PRESÃ

POLIȚIȘTII ATRAG DIN NOU ATENȚIA CU PRIVIRE LA ÎNȘELÃCIUNILE COMISE PRIN TELEFON, CU FOLOSIREA UNOR IDENTITÃȚI FALSE

Polițiștii din cadrul IPJ Covasna le reamintesc cetățenilor despre recomandările de care ar trebui să țină cont atunci când li se solicită, prin telefon, efectuarea unor operațiuni financiare. Vigilența și respectarea câtorva reguli simple vă pot feri de pagube însemnate.

Ultimul caz de înșelăciune investigat de polițiști s-a petrecut la sfârșitul săptămânii trecute, când o femeie de 38 de ani ar fi fost contactată telefonic, în repetate rânduri, de pe numere diferite de telefon, de către persoane care s-au recomandat, fie reprezentanți ai unor unități bancare, fie polițiști, folosindu-se de aceste false calități pentru a părea cât mai credibile.

Escrocii a invocat, în discuția inițială cu victima, o presupusă cerere pentru eliberarea unui credit ce ar fi fost depusă de către aceasta la o bancă, iar după ce femeia a infirmat că ar fi făcut solicitarea respectivă, aceștia au mers mai departe - au informat-o că va fi sesizată poliția economică. Ulterior, victima a fost apelată de o altă persoană care s-a recomandat ca fiind chiar polițistul ce se ocupă de investigarea cazului și i-a cerut acesteia să manifeste 'discreție' în legătură cu această situație, punând-o pe femeie în legătură cu un alt individ, presupus lucrător al unei alte bănci de renume și care ar fi urmat să o îndrume pentru efectuarea operațiunilor necesare blocării așa-zișilor fraudatorilor.

Utilizând acest mecanism și apelând la sentimentul de teamă indus de 'urgența' situației, victima a fost convinsă de escroci să solicite chiar ea un credit bancar, invocând că aceasta ar fi fost unica modalitate de a-i bloca pe presupușii fraudatori. Ulterior, femeia a fost convinsă să depună banii într-un cont așa-zis 'securizat', astfel că aceasta a retras întreaga sumă de 24.000 de lei și a depus-o la un ATM bancar, toate acestea desfășurându-se sub atenta îndrumare prin telefon a escrocilor.

Este important de menționat că escrocii folosesc, în comiterea acestor fapte, inclusiv presiuni referitoare la eventuale sancțiuni pecuniare pe care victima le-ar putea suporta ca urmare a necooperării sau dezvăluirii către alte persoane a detaliilor discuțiilor telefonice.

Polițiștii desfășoară acum cercetări în cadrul unui dosar penal deschis pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune și le transmit cetățenilor să țină cont de următoarele recomandări:

* Verificați întotdeauna identitatea apelantului - cereți nume complet, funcție, instituția. Dacă primiți un apel suspect, închideți imediat și contactați direct banca ori instituția menționată, folosind numărul oficial de pe site-ul instituției (nu la numărul din apel).

* Nu divulgați informații bancare sensibile (PIN, coduri de autentificare, parole, datele cardului) prin telefon, e-mail sau mesaje!

* Atenție! Nicio bancă, instituție publică sau poliția nu vă va solicita vreodată, telefonic, să transferați bani într-un cont pentru 'securizare'.

* Nu efectuați niciodată transferuri bancare la indicația unei persoane necunoscute, indiferent de cât de convingătoare pare.

* Nu instalați aplicații de control la distanță (ex: AnyDesk, TeamViewer) la cererea necunoscuților.

* Fiți vigilenți la mesaje alarmante sau presiuni emoționale ('contul va fi blocat imediat', 'veți pierde banii', 'veți fi amendat') - acestea sunt tactici de manipulare!

* Informați-vă periodic din surse oficiale și spuneți-le și celor apropiați, în special persoanelor în vârstă, despre aceste riscuri!

* Sesizați imediat autoritățile prin numărul de urgență 112 dacă ați fost victima unei tentative sau a unei fapte de înșelăciune.

INFRACȚIUNI RUTIERE CONSTATATE DE POLIȚIȘTI

La data de 6 septembrie 2025, în jurul orei 16:40, polițiștii din Sfântu Gheorghe aflați în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu au oprit o autoutilitară pe DN 13E, la volanul căreia de afla un bărbat de 45 de ani.

La testarea cu etilotestul a reieșit că acesta avea o alcoolemie de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea determinării cu exactitate a îmbibației alcoolice

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența băuturilor acloolice.

Duminică, 7 septembrie 2025, în jurul orei ora 02.45, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier al IPJ Covasna au oprit pe DN10, în localitatea Sita Buzăului, un ansamblu de autovehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, condus de un bărbat de 38 de ani

În urma testării alcoolscop s-a stabilit că șoferul avea o alcoolemie de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

ACCIDENTE UȘOARE

Luni, 8 septembrie 2025, în jurul orei 00.55, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier al IPJ Covasna au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DJ121G, în interiorul localității Zăbala.

Din primele cercetări efectuate la fața locului s-a stabilit că un tânăr de 26 de ani care conducea un autoturism, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a ieșit în afara carosabilului, lovind gardul a două imobile și oprindu-se în curtea unuia dintre acestea.

Tânărul a fost rănit un urma accidentului și a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat că avea o alcoolemie de 0,76 ml/alcool pur în aerul expirat. Totodată, din verificările polițiștilor a reieșit că șoferul nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru conducere fără permis, conducere sub influența băuturilor alcoolice și vătămare corporală din culpă.

* * *

Tot luni, în jurul orei 17.35, polițiștii din Târgu Secuiesc au intervenit la un alt accident rutier produs pe o stradă din municipiu.

Din cercetări s-a stabilit că două autovehicule care circulau pe același sens s-au ciocnit, cel mai probabil pe fondul nepăstrării distanței corespunzătoare între autovehiculele aflate în mers. În urma acestui eveniment unui dintre șoferii implicați, precum și alte două persoane, pasagere în autovehicule, au suferit răni ușoare.

* * *

În noaptea de sâmbătă spre duminică, un tânăr de 28 de ani care se deplasa pe bicicletă pe o stradă din Sfântu Gheorghe, a suferit leziuni corporale și a fost transportat la spital după ce ar fi căzut pe partea carosabilă. Biciclistul a fost testat alcoolscop, iar rezultatul a indicat că avea o alcoolemie de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.

* * *

Duminică, în jurul orei 14:00, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați printr-un apel la numărul unic de urgență 112, cu privire la un accident rutier produs pe DN 2D, în afara localității Ojdula.

Din cercetările polițiștilor a reieșit că în eveniment a fost implicat un bărbat de 30 de ani care circula cu o motocicletă și care a căzut în afara părții carosabile după ce ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers. Bărbatul a fost transportat la o unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate și a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii covăsneni reamintesc faptul că o conduită preventivă, împreună cu respectarea normelor rutiere, a limitelor legale de viteză și prudența sporită vă pot feri de implicarea în accidente rutiere. Siguranța în trafic este în mâinile fiecăruia dintre noi!

COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE

Afisari: 137

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.