logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Romanilor

Fabian Radu (deputat AUR): 'Anul școlar a început cu revoltă, nu cu flori. Profesorii sunt trădați și umiliți de guvernul Bolojan'

Deputatul AUR Fabian Radu condamnă modul în care profesorii sunt tratați de guvernul Bolojan, atrăgând atenția că, în ultimii ani, executivul a fost mai preocupat de a distruge educația, decât de a o susține.

'Am asistat astăzi la un eveniment definitoriu pentru modul mizerabil în care România este condusă de guvernul Bolojan.

Începutul anului școlar nu a fost marcat de flori și festivități emoționante, ci de protestele profesorilor cărora cuțitul le-a ajuns până la os.

Este de neimaginat cum 'România Educată' a lui Iohannis este continuată de 'reformele' lui Nicușor Dan și Ilie Bolojan. Trăim într-o țară în care se alocă cel mai mic procent din PIB pentru educație și cercetare, care înregistrează aproape cele mai slabe rezultate din Uniunea Europeană la testele PISA și în care rata de analfabetism este de aproape 50%.

Cu toate acestea, m-aș fi așteptat ca Daniel David, Ministrul Educației, cel care se laudă că nu urmărește carieră politică, ci doar vrea să își implementeze măsuri benefice, cadru didactic, de altfel, să înțeleagă disperarea justificată a profesorilor din stradă. Însă acesta a catalogat protestul colegilor săi drept 'neinspirat' și 'complet nerealist'.

AUR depune moțiune simplă pentru dezastrul din educație. Nu putem accepta ca educația copiilor noștri să fie tratată ca un capitol de tăieri bugetare. A batjocori profesorii, elevii, studenții și întregul sistem de învățământ din România înseamnă compromiterea fără nicio mustrare de conștiință a următoarelor generații', a declarat Fabian Radu.

Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor

Afisari: 151

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.