logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune

Scrisoare deschisă către
Guvernul și Parlamentul României

Subiect: Nu pedepsiți persoanele cu dizabilități pentru un buget fragil
Stimați Guvernanți,
Stimați Parlamentari,

Astăzi ne adresăm dumneavoastra nu doar în calitate de organizație care apără drepturile persoanelor cu dizabilități, ci în numele miilor de oameni care trăiesc în România cu o povară zilnică greu de imaginat: durerea, limitările fizice, terapiile costisitoare, lupta continuă pentru demnitate și supraviețuire.

Proiectul de lege prin care doriți să eliminați scutirile de impozite pentru locuințe, terenuri și mijloace de transport lovește direct în acești oameni. Pentru mulți, aceste facilități nu au fost niciodată ca un bonus, ci singura gură de aer care le-a permis să-și păstreze casa, să aibă un acoperiș sigur sau să se deplaseze spre medic, terapie ori loc de muncă.

Ce înseamnă, în realitate, eliminarea acestor scutiri?
- Pentru o familie în care un copil are dizabilitate gravă, înseamnă să fie nevoită să aleagă între plata impozitului și plata medicamentelor.
- Pentru un adult în scaun rulant, înseamnă riscul de a-și pierde mașina adaptată, cea cu care se ajută să mearga la medic, cumpărături sau alte lucruri necesare

Veniturile suplimentare aduse bugetului sunt aproape inexistente, dar consecințele asupra oamenilor sunt devastatoare.

Stimați decidenți, vă cerem cu toată fermitatea, dar și cu toată umanitatea:
- Nu anulați scutirile de impozite pentru persoanele cu handicap grav și accentuat.
- Nu transformați o măsură contabilă într-o marginalizare.
- Nu uitați că fiecare lege este votată pentru binele oamenilor și nu împotriva lor!

Drepturile persoanelor cu dizabilități nu se negociază și nu se taie la rectificarea bugetară. Ele sunt parte din demnitatea noastră ca națiune

Rozalina Lăpădatu
Președinte Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune - APAA

Afisari: 110

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.