logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Primăria Sectorului 2

Primăria Sectorului 2, prin DGASPC Sector 2, oferă cea mai mare finanțare din București pentru cuplurile cu probleme de fertilitate

București, 3 septembrie 2025 - Consiliul Local Sector 2 București a aprobat Programul 'FIV pentru Sectorul 2', prin care se acordă un sprijin financiar de până la 20.000 de lei pentru procedura de fertilizare in vitro (FIV). Este cel mai mare sprijin financiar oferit până acum în București, în domeniul reproducerii umane asistate.
Programul se adresează atât cuplurilor infertile (căsătorite sau necăsătorite), cât și femeilor singure diagnosticate cu infertilitate, care au domiciliul stabil de cel puțin 3 ani în Sectorul 2, sunt asigurați în sistemul public de sănătate și au venituri nete de maximum 5.500 lei/persoană net pe lună.

'Infertilitatea este o problemă medicală și socială majoră. Prin acest program, ne dorim să sprijinim concret familiile și persoanele care își doresc un copil, dar nu au suficiente resurse financiare pentru a susține costurile procedurilor medicale. Comunitatea noastră are nevoie de sprijin, iar noi venim în întâmpinarea acestor nevoi', a declarat Rareș Hopincă, Primarul Sectorului 2.

Programul va fi derulat prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2 (DGASPC S2) și are ca obiectiv sprijinirea a 100 de beneficiari în anul 2025, cu posibilitatea de prelungire în anii următori.

Sprijinul financiar se acordă sub forma a două tipuri de vouchere:
- 5.000 lei pentru tratament medicamentos;
- 15.000 lei pentru procedura medicală de fertilizare in vitro.
Voucherele sunt nominale și netransferabile, au valabilitate de 12 luni și pot acoperi până la trei proceduri pe an.

'Înscrierile se vor face la sediul DGASPC Sector 2. Informațiile privind derularea programului vor fi afișate pe pagina de internet www.social2.ro la secțiunea Program FIV. Ne dorim ca procesul să fie cât mai usor accesibil, astfel încât cât mai multe familii să poată beneficia de această oportunitate', a precizat Alexandra Dobre, director general adjunct DGASPC Sector 2.

Condițiile de eligibilitate, regulamentul complet și lista unităților sanitare și farmaciilor partenere vor fi publicate pe site-ul DGASPC S2.

Afisari: 211

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.