logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Guvern

INFORMAȚIE DE PRESÃ privind actele normative aprobate în cadrul ședinței Guvernului României din 4 septembrie 2025

I. HOTÃRÂRI

1. HOTÃRÂRE DE GUVERN pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul ocupării forței de muncă

Executivul a modificat și completat, prin această hotărâre de guvern, unele acte normative în domeniul ocupării forței de muncă.

Actul normativ adoptat urmărește actualizarea regulilor și procedurilor din domeniul ocupării forței de muncă, astfel încât acestea să sprijine mai bine integrarea pe piața muncii a victimelor violenței domestice și ale traficului de persoane.

Principalele reglementări aprobate:

* Acces gratuit la programe de formare profesională pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, care se află în situații de violență domestică sau trafic de persoane;

* Acordarea unei subvenții de 2.250 lei/lună angajatorilor care încadrează în muncă astfel de persoane, dacă acestea au calitatea de șomeri înregistrați;

* Stabilirea clară a documentației și termenelor necesare pentru accesarea măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă, precum și instituirea unor mecanisme de excepție pentru situații justificate;

* Obligația de confidențialitate pentru angajatori privind calitatea de victimă a persoanelor încadrate în muncă;

* Verificarea veridicității informațiilor referitoare la ordinele de protecție și statutul de victimă, prin colaborare cu autoritățile competente;

* Menținerea sprijinului financiar acordat angajatorilor, inclusiv în cazul în care încetează măsurile de protecție dispuse prin ordin de protecție;

* Corelarea normelor existente cu prevederile Codului administrativ (OUG nr. 57/2019), în urma abrogării Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

De asemenea, în vederea corelării cadrului legislativ, sunt propuse modificări și completări ale normelor metodologice aferente mai multor legi din domeniul ocupării forței de muncă, care vizează ucenicia la locul de muncă, stagiile pentru absolvenții de învățământ superior și stimularea încadrării în muncă a elevilor și studenților

Prin aceste măsuri, Guvernul urmărește îmbunătățirea accesului la ocupare pentru categoriile vulnerabile, simplificarea procedurilor administrative și încurajarea angajatorilor să devină parte activă în procesul de integrare profesională și socială a persoanelor aflate în dificultate.

2. HOTÃRÂRE DE GUVERN privind modificarea valorii de inventar a unui bun aflat în domeniul public al statului și în administrarea Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Brașov

Hotărârea a fost aprobată.

3. HOTÃRÂRE DE GUVERN pentru completarea art. 3 indice 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1596/2008 privind relocarea refugiaților în România

Actul normativ prevede stabilirea unei cote de 300 de refugiați care vor fi relocați în România în perioada 2026-2027.

Astfel, țara noastră va primi un număr de 300 de refugiați sudanezi, eritreeni și/sau sud-sudanezi din Egipt și/sau Kenya, conform deciziei Comitetului pentru relocarea refugiaților în România.

Necesarul logistic pentru misiunile de selecție, transferul și asistența în România a celor 300 de persoane va fi asigurat prin programele naționale, conform Regulamentului (UE) nr. 1147/2021 de instituire a Fondului pentru azil, migrație și integrare.

Prin această măsură, țara noastră confirmă angajamentul de a contribui, în mod benevol, la Planul de relocare și de admisie umanitară al Uniunii Europene, în acord cu dispozițiile Pactului European privind Migrația și Azilul.

4. HOTÃRÂRE DE GUVERN privind înscrierea unui imobil în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea acestuia în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Șerban Cantacuzino' al Județului Prahova

Hotărârea a fost aprobată.

5. HOTÃRÂRE DE GUVERN pentru actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului și administrarea Instituției Prefectului - Județul Hunedoara din subordinea Ministerului Afacerilor Interne

Hotărârea a fost aprobată.

6. HOTÃRÂRE DE GUVERN privind actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Cpt. Dumitru Croitoru' al județului Sibiu, ca urmare a reevaluării, trecerea acestuia din domeniul public al statului în domeniul public al județului Sibiu și pentru modificarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

Hotărârea a fost aprobată.

7. HOTÃRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea Metodologiei-cadru de acordare a burselor

Executivul a aprobat, prin hotărâre de guvern, metodologia de acordare a burselor din învățământul preuniversitar de stat, cu excepția elevilor din învățământul liceal militar.

Potrivit actului normativ, vor fi acordate patru tipuri de burse:

* Burse de merit. Acestea sunt în valoare de 450 lei/lună și se acordă unui procent de până la 15% din efectivul fiecărei clase de gimnaziu și liceu dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, cu o medie generală de cel puțin 9,00. Se acordă și pentru performanțe la olimpiade și concursuri școlare naționale/internaționale. Nu sunt condiționate de depunerea unei cereri.

* Burse sociale. Sunt în cuantum de 300 lei/lună și se acordă elevilor din medii socio-economice dezavantajate, grupuri vulnerabile sau cu situații medicale speciale, având ca scop sprijinul și prevenirea abandonului școlar. Se acordă la cerere, în funcție de situația materială, socială sau medicală a familiei. Criteriile includ venit net lunar pe membru de familie sub salariul minim net pe economie, statutul de orfan, afecțiuni medicale oncologice sau cronice, elevi din familii monoparentale, etc.. Se solicită anual, în primele 25 de zile calendaristice ale anului școlar.

* Burse tehnologice. Sunt tot de 300 lei/lună și sunt destinate elevilor din învățământul profesional și tehnologic, în scopul de a-i stimula. Se acordă elevilor care promovează toate disciplinele cu calificativul 'foarte bine' și au obținut media 10 la purtare în anul școlar anterior.

* Burse pentru mame minore - în cuantum de 700 lei/lună, Pentru elevele-mame minore înscrise în învățământul preuniversitar, pentru a preveni abandonul școlar.

Plata burselor se face lunar, de către unitățile de învățământ, până la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, cu excepția lunii septembrie, care se plătește în octombrie.

Bursele pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat sunt suportate din bugetul Ministerului Educației și Cercetării. Pentru anul 2025, suma necesară pentru acordarea burselor este estimată la peste 4 miliarde lei.

8. HOTÃRÂRE DE GUVERN privind actualizarea caracteristicilor tehnice, a valorii de inventar a bunurilor imobile identificate cu nr. MF 104480, 27151, 27152, 104476, 104478, aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Educației și Cercetării, prin Inspectoratul Școlar Județean Tulcea și comasarea numerelor MF 104480, 27151, 27152 la poziția cu nr. MF 104480 precum și a numerelor MF 104476, 104478 care se comasează la poziția cu nr. MF 104478, ca urmare a reevaluării și înscrierii acestora în aceeași carte funciară

Hotărârea a fost aprobată.

9. HOTÃRÂRE DE GUVERN privind actualizarea caracteristicilor tehnice și a valorii de inventar ale bunului imobil identificat cu nr. MF 34448, aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Educației și Cercetării, prin Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și Casa Corpului Didactic Vaslui, ca urmare a reevaluării și înscrierii în cartea funciară

Hotărârea a fost aprobată.

10. HOTÃRÂRE DE GUVERN privind suplimentarea sumei prevăzute ca justă despăgubire aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 399/2023 privind declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național 'Lărgire la 4 benzi a Centurii Rutiere a Municipiului București Sud între A2 km 23 + 600 și A1 km 55 + 520 și Amenajare punct de întoarcere în soluție giratorie pe CB în zona autostrăzii Al' - Lot 2 - Lărgire la 4 benzi a Centurii Rutiere a Municipiului București Sud între km 54 + 700 și DN 5 km 40 + 000', precum și modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 399/2023

Executivul a suplimentat cu circa 1,8 milioane lei suma necesară despăgubirilor pentru exproprierile impuse de construirea Centurii Rutiere a Municipiului București.

Suma se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii pe anul 2025.

11. HOTÃRÂRE DE GUVERN privind declararea unui imobil ca bun de interes public național, înscrierea acestuia în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea sa în administrarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți

Hotărârea a fost aprobată.

12. HOTÃRÂRE DE GUVERN privind radierea pozițiilor unor numere din inventarul centralizat aferente unor imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Administrației Naționale a Penitenciarelor-Penitenciarul Gherla

Hotărârea a fost aprobată.

13. HOTÃRÂRE DE GUVERN privind trecerea unor părți de imobile aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale, constituite din construcții și amenajări la terenuri, situate în județele Covasna, Maramureș, Brașov, Sibiu, Ilfov, Constanța, Brăila, Dolj, Argeș, Vrancea și municipiul București din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcțiune și casării, și modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

Hotărârea a fost aprobată.

14. HOTÃRÂRE DE GUVERN privind trecerea unor părți de imobile aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale, constituite din construcții și amenajări la terenuri, situate în județele Constanța și Covasna din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcțiune și casării, și modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

Hotărârea a fost aprobată.

15. HOTÃRÂRE DE GUVERN privind actualizarea valorilor de inventar, pentru bunurile imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Direcției pentru Agricultură Județeană Ilfov din subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Hotărârea a fost aprobată.

16. HOTÃRÂRE DE GUVERN privind actualizarea valorilor de inventar, pentru bunurile imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Direcției pentru Agricultură a Municipiului București din subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Hotărârea a fost aprobată.

17. HOTÃRÂRE DE GUVERN privind actualizarea valorii de inventar a bunului imobil nr. MF 34660 aflat în domeniul public al statului și în administrarea Inspectoratului Teritorial pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor Ialomița, instituție subordonată Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Hotărârea a fost aprobată.

18. HOTÃRÂRE DE GUVERN privind actualizarea valorii de inventar și modificarea descrierii tehnice, după caz, ale unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Inspectoratului Teritorial pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor Călărași, instituție subordonată Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Hotărârea a fost aprobată.

19. HOTÃRÂRE DE GUVERN privind actualizarea descrierii tehnice și a valorii de inventar a bunului cu nr. MF 57268, retragerea caracterului de utilitate publică pentru o parte din amenajarea de îmbunătățiri funciare cu nr. MF 57268 și de trecere a acesteia din domeniul public al statului și administrarea Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, aflată în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale în domeniul privat al Orașului Piatra-Olt, județul Olt

Hotărârea a fost aprobată.

20. HOTÃRÂRE DE GUVERN privind trecerea unui bun imobil aflat în domeniul public al statului și în administrarea Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare din subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale în domeniul public al comunei Jegălia, județul Călărași

Hotărârea a fost aprobată.

21. HOTÃRÂRE DE GUVERN pentru autorizarea condiționată a investiției străine directe prevăzute de avizul Comisiei pentru examinarea investițiilor străine directe nr. 7 din 23.01.2025, astfel cum a fost modificat prin avizul CEISD nr. 149 din 24.04.2025

Hotărârea a fost aprobată.

22. HOTÃRÂRE DE GUVERN privind actualizarea valorilor de inventar ale bunurilor imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Administrației Prezidențiale

Hotărârea a fost aprobată.

23. HOTÃRÂRE DE GUVERN privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2025 al Companiei Naționale 'UNIFARM' - S.A, aflată sub autoritatea Ministerului Sănătății

Hotărârea a fost aprobată.

II. MEMORANDUMURI

1. MEMORANDUM cu tema: Abordarea congestiilor structurale în conformitate cu prevederile art.15 alin. (6) din Regulamentul (UE) 2019/943 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iunie 2019 privind piața internă de energie electrică

Memorandumul a fost aprobat.

2. MEMORANDUM cu tema: Autorizarea atribuirii de contracte de achiziții publice de servicii și de lucrări, precum și a încheierii de angajamente legale de către beneficiarii investițiilor 4 'Digitalizarea sistemului judiciar', Componenta 7 - 'Transformare digitală' și 2 'Dezvoltarea infrastructurii logistice (non IT) necesare luptei împotriva corupției și recuperării produsului și prejudiciilor generate de infracțiuni', Componenta 14 'Buna Guvernanță', din PNRR, în vederea atingerii obiectivelor de investiții, prin exceptare de la dispozițiile art. 2, alin. (1) și (2) ale Ordonanței de urgență nr. 41/19.08.2025 pentru instituirea unor măsuri în domeniul gestionării investițiilor finanțate din Planul Național de Redresare și Reziliență și din fonduri publice naționale

Memorandumul a fost aprobat.

3. MEMORANDUM cu tema: Autorizarea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene pentru contractarea proiectelor aferente investiției 9 - componenta 7, investițiilor 3.1., 3.2 și 4 - componenta 9 și investițiilor 4 și 7 - componenta 16, cu scopul realizării jaloanelor și țintelor asociate, care sunt cuprinse în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR)

Memorandumul a fost aprobat.

4. MEMORANDUM cu tema: Aprobarea proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, în coordonarea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 41/2025 pentru instituirea unor măsuri în domeniul gestionării investițiilor finanțate din Planul Național de Redresare și Reziliență și din fonduri publice naționale

Memorandumul a fost aprobat.

5. MEMORANDUM cu tema: Autorizarea încheierii de angajamente legale și continuarea implementării contractelor / deciziei de finanțare în cadrul Componentei 7 Transformare digitală /Investiția 8. Cartea de identitate electronică și semnătura digitală

Memorandumul a fost aprobat.

6. MEMORANDUM cu tema: Măsuri de reformă a pieței de energie pe termen scurt, pentru a avea prețuri corecte la consumatorii finali

Memorandumul aprobat de Guvern include măsuri pentru reducerea etapizată a prețului la energia electrică și pentru dezvoltarea unei piețe mature, funcționale de energie.

Aceste măsuri vizează:

1) Operaționalizarea mecanismului Market Maker: selectarea unui operator care să asigure lichiditatea în piața de energie, prin stimularea cererii și a ofertei, facilitând tranzacțiile pe termen lung și determinând astfel o scădere constantă a prețului;

2) Extinderea mecanismelor de garantare a tranzacțiilor de energie realizate pe piața angro;

3) Optimizarea costurilor de achiziție a energiei pentru consum propriu tehnologic;

4) Prețuri dinamice/diferențiate și implementarea masivă a contorizării inteligente;

5) Coerență în ceea ce înseamnă eficiența energetică în sectorul economic, public și rezidențial.

Aceste măsuri au fost în prealabil agreate cu organizațiile reprezentative din domeniul energiei.

Briefing susținut la finalul ședinței de Guvern de ministrul Energiei, Bogdan Ivan:

https://gov.ro/ro/stiri/briefing-la-finalul-edintei-de-guvern-sustinut-de-ministrul-energiei-bogdan-ivan-i-de-purtatorul-de-cuvant-al-guvernului-ioana-dogioiu

III. NOTE

1. NOTÃ privind transmiterea unei cereri către Consiliul Local al Municipiului Târgu-Jiu, în scopul adoptării unei hotărâri care are ca obiect trecerea imobilului - teren în suprafață de 2.914 mp, situat în Municipiul Târgu-Jiu, Str. Tudor Vladimirescu nr. 34, Județul Gorj, înscris în CF nr. 46031 Târgu-Jiu, din domeniul public al Municipiului Târgu-Jiu în domeniul public al statului, în vederea dării în administrarea Tribunalului Gorj

Guvernul a luat act de această Notă.

2. NOTÃ privind transmiterea unor cereri către: Consiliul Local al orașului Chișineu-Criș, județul Arad; Consiliul Local al orașului Buhuși, județul Bacău; Consiliul Local al municipiului Beiuș, județul Bihor

Guvernul a luat act de această Notă.

IV. PUNCTE DE VEDERE

1. PUNCT DE VEDERE cu privire la 8 inițiative legislative

Punctele de vedere au fost aprobate.

V. INFORMÃRI

1. INFORMARE referitoare la ordonanțele emise în temeiul Legii nr. 134/2025 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe

Guvernul a luat act de această informare.

Biroul de presă al Guvernului

Afisari: 366

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.