Comunicat de presă - Reactor de Creație și Experiment Cluj-Napoca
Spectacole-lectură în septembrie la Reactor
9, 16, 23 și 39 septembrie, ora 19:00
@ Spațiul Reactor, str. Petofi Sandor nr. 4, Cluj-Napoca
După o vară activă, petrecută citind, dând și primind feedback și mai ales scriind, e timpul ca participanții la cea de-a zecea ediție Drama 5 - rezidență de scriere dramatică să-și prezinte public rodul muncii.
În fiecare zi de marți, începând cu 9 septembrie, va avea loc spectacolul-lectură al unei piese scrise vara aceasta în cadrul rezidenței de scriere dramatică Drama 5. Aflat la a zecea ediție și mentorat de cunoscuta scriitoare Maria Manolescu, Drama 5 oferă anual un cadru de creație și diseminare tinerilor autori dramatici din țară. Un al cincilea text, Dealul florilor de Calița Nantu, va fi montat toamna aceasta la Reactor de către regizorul Mark Cristopher Demeter și va avea premiera în luna noiembrie.
În 9 septembrie, de la ora 19:00, programul lecturilor începe cu Efectul Maia de Maria Orban, în regia lui Dragoș Alexandru Mușoiu, o monodramă pe tema depresiei postnatale. Lectura va fi urmată de o cină comunitară, prin care vom sărbători deschiderea stagiunii împreună cu spectatorii, colegii și prietenii din comunitatea Reactor. În 16 septembrie de la ora 19:00 va avea loc spectacolul-lectură Cinșpe secunde de Simona Țăruș, în regia lui Dragoș Alexandru Mușoiu. Textul s-a născut după o documentare îndelungată despre ce înseamnă sănătate mintală în România, în special despre viața persoanelor afectate de tulburarea borderline. În 23 septembrie de la ora 19:00 se va citi textul Cartea facerii de Norbert Nagy, regia Raul Coldea, o poveste science fiction despre muncă și migrație, cu ecouri în realitatea noastră actuală. Ultima lectură va fi Numele meu este Performanță de Bogdan Drumea, în 30 septembrie de la ora 19:00, regia Raul Coldea, care vorbește despre presiunile la care sunt supuși copiii care fac sport de performanță.
Programul detaliat al evenimentelor:
9 septembrie, ora 19:00
EFECTUL MAIA - spectacol-lectură
de Maria Orban
Regia: Dragoș Alexandru Mușoiu
Cu: Maialgesa Dat, Ilinca Petra Meșter, Alina Mișoc, Victor Muntean
Efectul Maia este o monodramă pe tema depresiei, a depresiei postnatale în mod particular.
În ciuda unor schimbări existente în societate (din 2024, în România a fost instituită Săptămâna conștientizării depresiei postnatale), cred că tema aceasta continuă să fie insuficient explorată. Textul este, în fapt, o sumă a unor evenimente(mici) derulate pe parcursul mai multor zile, evenimente cu impact (mare) asupra stărilor fizice și psihice ale personajului feminin. Deși în centru se află relația acestei mame, Alina (40) cu fetița ei, Maia (4), acțiunea urmărește mai multe paliere pentru că depresia postnatală atacă pe mai multe fronturi. Ea destabilizează atât relația cu propria identitate, fizică și psihică, dar și relațiile cu cei din jur: partener, prieteni, colegi, iar, în cele din urmă, forțează personajul să facă niște alegeri.
'Numele meu este Maria Orban, sunt autoarea romanelor Oameni mari, apărut în 2020, și Toată dragostea dintr-o fotografie arsă, publicat în 2023, ambele la Editura Nemira. Am mai publicat proză scurtă în reviste literare și am câștigat, în 2021, concursul de scenarii Write a screenplay for..., organizat de Asociația Cinemascop cu sprijinul HBO Europe, cu scenariul: Timp de expunere limitat. Mi-am dorit rezidența de scriere dramatică de la Reactor pentru că sunt fascinată de oameni noi, de povești și de felul în care ele pot fi spuse. Efectul Maia este rezultatul acestei experiențe.' (Maria Orban)
Spectacolul-lectură va fi urmat de o discuție cu autoarea.
16 septembrie, ora 19:00
CINȘPE SECUNDE - spectacol-lectură
de Simona Țăruș
Regia: Dragoș Alexandru Mușoiu
Cu: Maialgesa Dat, Ilinca Petra Meșter, Maria Elena Morar, Mara Solomon
Silvia are 20 de ani și a trecut mult timp de când a început să lupte cu propriile gânduri. Gânduri care dor, care pun sare pe rană, care nu lasă amintirile să dispară, care se bagă în seamă când îi e lumea mai dragă și care, din ce în ce mai des, o împiedică să respire. Cum va arăta sfârșitul?
Care e cea mai rea amintire (pe repeat)? Cum ar fi lumea dacă tu n-ai mai fi? Care au fost cele cincisprezece secunde care ți-au schimbat viața?
Textul s-a născut după mai multe luni de documentare despre ce înseamnă sănătatea mintală în România și a devenit, în timp, o poveste cu trauma, pescăruși, reziliență, iubire și groaza de a o pierde și, mai ales, cu emoții care nu mai au loc într-un singur corp.
Simona Țăruș este o creatoare de teatru emergentă, pasionată de spus povești care deschid conversații pe teme urgente în societate. A absolvit în acest an Masterul de Scriere Dramatică la UNATC, după ce, anterior, a urmat studii în regie de teatru. Crede cu tărie că arta are puterea de a oferi o voce comunităților invizibilizate, iar în ultimii ani această convingere a devenit centrul demersului ei artistic. În ultima perioadă, a explorat teme precum sănătatea mintală, narative LGBTQ+, identitate, norme de gen și relații disfuncționale.
Spectacolul-lectură va fi urmat de o discuție cu autoarea.
23 septembrie, ora 19:00
CARTEA FACERII - spectacol-lectură
de Norbert Nagy
Regia: Raul Coldea
Cu: Maialgesa Dat, Szilard Gaspar-Barra, Duncan McKee, Victor Muntean, Mara Solomon
Piesa urmărește destinele a două personaje, Mila, o tânără de 19 ani care pleacă 'afară' pentru a-și salva mama bolnavă, și Natan, un bărbat matur, soț și tată a doi copii mici, care își caută un viitor mai bun pentru familia sa, pe ei, Gabriel, inteligența artificială integrată în navă, îi ghidează. Deși provin din lumi diferite și se află în etape distincte ale vieții, ambii sunt uniți de aceeași nevoie: banii și promisiunea unei vieți mai bune. Acțiunea se desfășoară într-un univers science-fiction, unde o corporație promite o 'nouă Canaan' pe o planetă străină. Aici, munca migranților devine instrumentul prin care se clădește această utopie industrială. În realitate însă, sacrificiul și înstrăinarea distrug viețile celor care au pornit la drum cu speranță. Piesa ridică întrebări despre prețul migrației, fragilitatea legăturilor umane în fața distanței, exploatarea economică și vulnerabilitatea sufletului atunci când speranța se transformă în coșmar. 'Noua Canaan' devine, în cele din urmă, un anti-Eden: un loc unde promisiunea unei vieți mai bune se destramă sub greutatea pierderii, vinovăției și alienării.
'Numele meu este Norbert Nagy, am 26 de ani. Am absolvit la Târgu-Mureș, mai întâi la specializarea Actorie, nivel licență, iar apoi la Regie, nivel masterat. În prezent mă consider mai degrabă regizor-dramaturg decât actor. Cel mai mult mă interesează rolul regizor-dramaturg și încerc să mă dezvolt în această direcție. Din acest motiv am aplicat la programul de rezidență Drama 5. Mă atrage în special explorarea unor teme care ating publicul local și care pot fi puse în scenă într-o formă alegorică. Pentru mine este esențial ca subiectele abordate să fie relevante pentru spectatori și ca prin spectacole să deschidem discuții despre probleme contemporane. Datorită trecutului meu sportiv, privesc teatrul ca pe un joc de echipă: fie că este vorba despre scriere dramatică sau regie, lucrez întotdeauna bazându-mă pe ideile și completările colegilor mei. Îmi doresc să îmbogățesc propriile concepte prin contribuțiile echipei, pentru ca mesajul spectacolului să fie transmis cât mai clar și mai puternic către public.' (Norbert Nagy)
30 septembrie, ora 19:00
NUMELE MEU ESTE PERFORMANȚÃ - spectacol-lectură
de Bogdan Drumea
Regia: Raul Coldea
Cu: Ștefan Dogaru, Duncan McKee, Alina Mișoc, Victor Muntean
În finala campionatului de fotbal la juniori, talentatul Denis Răducu accidentează grav un jucători advers și este eliminat. Cu ajutorul fratelui său mai mare, Gabi Răducu, un fost fanatic ultra', Denis ajunge să examineze motivele și traumele care au condus la reacția violentă de pe teren în timp ce așteaptă să afle dacă jucătorul accidentat va mai putea sau nu să joace fotbal.
Bogdan Drumea este scenarist, dramaturg și regizor de film. Născut în 1991, locuiește în București și în 2017 devine cofondator al companiei de producție video Matchbox Film. Licențiat în Comunicare Audiovizuală și absolvent al Masteratelor de Scenaristică și Scriere Dramatică la UNATC, Bogdan își reprezintă poveștile și propunerile de proiecte atât în forme teatrale, cât și cinematografice. Interesele sale tematice se manifestă în jurul chestionării unor figuri dominante din mediul social, poveștilor urbane din zone marginale, dar și al conturării unei priviri asupra conceptelor de violență și nostalgie.
Spectacolul-lectură va fi urmat de o discuție cu autorul.
Biletele cu cu valoare 0 și cele de susținător: eventbook.ro/hall/reactor-cluj
Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii și Consiliul Județean Cluj.
Proiect realizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca.
Mai multe informații despre programul Reactor puteți găsi pe site-ul www.reactor-cluj.com, pe www.facebook.com/ReactorCluj sau www.instagram.com/reactor.cluj.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.