logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Universitatea Politehnica Timișoara

Cea de-a X-a ediție a Electronics Summer University, care a reunit la UPT peste 100 de elevi din toată țara, a ajuns la final

Școala de vară ESU (Electronics Summer University), organizată de Liga Studenților din Facultatea de Electronică și Telecomunicații (LSFETc), cu sprijinul UPT și al Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, dar și al unor companii cu care facultatea are parteneriate de colaborare, s-a încheiat, iar cei peste 100 de elevi veniți din toată țara și-au luat rămas bun după două săptămâni în care au experimentat ce înseamnă viața de student la Universitatea Politehnica Timișoara.

Proiect de suflet al Ligii Studenților din Facultatea de Electronică și Telecomunicații (LSFETc), Electronics Summer University, ajuns la cea de-a X-a ediție, aniversară, a oferit elevilor de clasa a XI-a șansa de a descoperi ce înseamnă viața de student la UPT. Timp de două săptămâni, participanții au trăit intens atmosfera universitară printr-un program care a îmbinat activități academice, sociale și de orientare în carieră.

La ESU, liceenii au luat parte la cursuri și laboratoare interactive, ateliere practice și prezentări susținute împreună cu cadrele didactice și partenerii industriali ai facultății. Programul educațional a fost completat de vizite la companii din domeniul electronicii și telecomunicațiilor, unde participanții au descoperit cum arată mediul profesional și ce oportunități îi așteaptă după finalizarea studiilor.

Dincolo de partea educațională, simularea vieții studențești a cuprins și latura socială și de acomodare, participanții au fost cazați în unul din căminele UPT și au luat parte la activități informale, precum Treasure Hunt și seri sociale organizate de voluntari în chill zone-ul amenajat în apropierea căminului.

Două săptămâni pline de descoperiri, laboratoare, vizite, activități sociale și prietenii noi au făcut din ESU o aventură universitară de neuitat. Pentru mulți participanți, a fost, poate, primul pas spre cariera la care visează.

La închiderea festivă a școlii de vară, desfășurată în Auditorium-ul Centrului de Conferințe al UPT, organizatorii au mulțumit participanților pentru curajul de a alege o vacanță activă, cadrelor didactice care și-au 'rupt' din vacanță pentru a susține cursurile și laboratoarele, companiilor partenere care au sprijinit întregul proiect, dar și voluntarilor ligii, care au fost prezenți pe întreaga durată a școlii de vară.

Universitatea Politehnica Timișoara (www.upt.ro), cea mai veche instituție de învățământ superior din vestul țării, a fost înființată prin Decretul Regal semnat de Regele Ferdinand la 11 noiembrie 1920. Universitate de cercetare avansată și educație, UPT este astăzi una dintre școlile românești cu tradiție, recunoscută în plan național și internațional, atât prin activitatea generațiilor de cadre didactice și cea a unor academicieni prestigioși, cât și prin cei peste 140.000 de absolvenți care au dus renumele acesteia peste tot în lume. Având și o bază materială de invidiat, cele 10 facultăți ale universității asigură programe de studii pentru aproximativ 13.500 studenți.

Dimensiunea internațională a Universității Politehnica Timișoara este evidențiată și prin faptul că este parte a consorțiului european de universități E3UDRES2 - Engaged and Entrepreneurial European University as Driver for European Smart and Sustainable Regions, inițiativă sprijinită de Comisia Europeană prin programul Erasmus+. E3UDRES2 reunește universități europene de top pentru a colabora în dezvoltarea regiunilor inteligente și sustenabile prin educație inovatoare, cercetare aplicată și cooperare transdisciplinară.

Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul oficial: https://www.eudres.eu/.

Lucian Ronkov
Departament Comunicare și Imagine

Afisari: 126

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.