Comunicat de presă - Arhiepiscopia Iașilor
Mesajul Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei
Festivalul Familiei ediția a 5-a
'La începutul istoriei omului, Dumnezeu l-a creat pe acesta bărbat și femeie. Bărbat și femeie l-a creat Dumnezeu pe om, iar primul gând pe care Dumnezeu l-a așezat în viața primilor doi oameni - Adam și Eva - a fost: Creșteți și vă înmulțiți și stăpâniți pământul. Aceasta este orbita pe care Dumnezeu l-a așezat pe om, direcția pe care Dumnezeu a înrădăcinat-o în firea omului de la începutul existenței sale, această triadă binecuvântată - tată, mamă și pruncii lor. Orice îndepărtare de la această direcție pe care Dumnezeu a arătat-o omului la începutul istoriei sale, duce spre nenormalitate, nefiresc, în cele din urmă la confuzie.
Festivalul Familiei care are loc la Iași, la începutul lunii septembrie, în preajma sărbătorii Nașterea Maicii Domnului, se dorește a fi, an de an, prilej de apărare a valorilor familiei, ocazie binecuvântată de a mărturisi frumusețea legată de tată, mamă și pruncii lor și prilej pentru diferitele familii care se așează împreună, de a se cunoaște, de a se sprijini, de a merge împreună și cu greutățile, dar și cu frumusețea familiei.
Dumnezeu să binecuvânteze pe toți cei care încearcă să apere ceea ce Dumnezeu a lăsat ca autentic în firea umană, Dumnezeu să binecuvânteze pe toți cei implicați în organizarea acestui festival, Dumnezeu să răsplătească cu o viață frumoasă aici și cu veșnicie dincolo, pe cei care mărturisesc adâncimea, înălțimea și cuprinderea sfintei și de Dumnezeu păzită familie- tată, mamă și pruncii lor.'
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
Mitropolitul Moldovei și Bucovinei
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.