Comunicat de presă - Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă
La Constanța a avut loc Conferința dedicată Campaniei Naționale 'Sănătatea nu are vârstă' !
Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă a continuat Campania Națională de Informare și Prevenție Medicală 'SÃNÃTATEA NU ARE VÂRSTÃ' lansată în luna mai la București, cu o conferință dedicată seniorilor din Constanța !
Evenimentul moderat de Alexandra Dobre, fondator al Asociației Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă a fost dedicat sănătății indiferent de vârstă și a adus în prim-plan cele mai noi perspective medicale și științifice privind îmbătrânirea activă și prevenția afecțiunilor cronice.
Au vorbit despre prevenție, vaccinare, stil de viață sănătos și importanța controalelor medicale regulate în rândul vârstnicilor, specialiști în cardiologie, medicină de familie, nutriție, psihiatrie, alături de organizatori și reprezentanți ai sponsorilor și autorităților locale.
Invitații speciali au fost: Raluca Sîmbotin - Policy Lead, MSD România, Aurel Stancu - Manager Zonal, CLARFON, Conf. Dr. Ștefan Busnatu, Medic Primar Cardiolog și Prorector al Universității de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București (mesaj video), Dr. Zitta Rozalia Popă, medic primar, specialist Medicină de familie - Președinte, Asociația Medicilor de Familie Tomis Constanța, Prof. Ani Căsărică, Psiholog și Psihoterapeut, Dr. Loredana Baroană - Medic Specialist Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, Nutrisanadiab.
'Știu, cei mai tineri se vor gândi că mai au atât de mult până la bătrânețe, așa încât ce ar căuta astăzi, aici ?! Eu vă mulțumesc și vă felicit că ați venit, pentru că îmbătrânirea fiecăruia dintre noi începe din momentul în care ne naștem. Nimeni nu întinerește, nu a descoperit nimeni anti-ageing-ul și secretul tinereții fără bătrânețe și al vieții fără de moarte ! Noi ne străduim doar să încetinim procesul, nu îl putem opri' - a spus Alexandra Dobre, fondatorul Asociației Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă.
'Felicitări pentru că vă preocupă sănătatea oamenilor, felicitări pentru că vă ocupați cu educația oamenilor ! Poate că nicăieri nu se simte atât de bine ca în cabinetele medicilor de familie nevoia de educație a medicilor și a pacienților. Medicina de familie se preocupă de oameni, în întregime, și este singura specialitate care se ocupă și de omul sănătos și care se străduiește să îi păstreze sănătatea. Știți foarte bine că medicul de familie este prima ușă care deschide sistemul de sănătate. Teoretic, medicul de familie ar trebui să fie primul om la care mergeți pentru primele simptome, pentru problemele de sănătate, pentru că medicul de familie este cel care vă cunoaște de ani de zile. El, medicul de familie are de fapt, două mari familii: familia pacienților și propria familie' - a spus Dr. Zitta Rozalia Popa, Președinta Asociației Medicilor de Familie Tomis Constanța.
'Ar trebui să ne preocupăm de propria sănătate pe tot parcursul vieții, nu doar atunci când apar primele probleme și, uitându-mă la datele pe care le avem la dispoziție, din păcate, noi, ca români, avem un nivel limitat de cunoștințe cu privire la sănătate și prevenție. De exemplu, cancerul de col uterin ne poziționează pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește incidența și mortalitatea.
Vestea bună este aceea că putem să prevenim acest tip de cancer prin vaccinare și prin screening. [...] Și astfel de exemple pot continua. Este important să continuăm să transmitem informații fundamentate științific cu privire la beneficiile vaccinării și ale screening-ului și observăm că există un grad din ce în ce mai mare de acceptare.' - a spus Raluca Sîmbotin, Policy Lead, MSD România.
'Sănătatea este un subiect care ne privește pe toți, indiferent de vârstă, iar titlul conferinței este mai mult decât o temă, atât pentru psihologie, cât și pentru medicină, dar mai ales pentru experiența de viață ! Și Îmbătrânirea activă începe mult mai devreme decât pensionarea, un aspect extrem de important la care noi psihologii ținem foarte mult. S-a demonstrat importanța vieții active și a relațiilor sănătoase !
Relațiile cu familia, cu prietenii sau relațiile în comunitate cântăresc foarte mult în procesul de îmbătrânire activă. [...] Legat de mișcare să știți că nu este vorba despre performanțe sportive, ci despre constanță, căci acesta este secretul. Trebuie să facem constant lucruri bune pentru noi înșine. Scopul în viață ne dă sensul de a trăi frumos și sănătos. Creierul nostru ca orice alt organ, îmbătrânește și el. Numai atunci când îi oferim activitate, lucruri noi și un stil de viață sănătos, el va rămâne tânăr. Putem păcăli trecerea timpului păstrându-ne activi în exterior, în viasa de zi cu zi și păstrându-ne frumoși pe dinăuntru. Dragii mei, timpul oricum trece pentru noi toți și nu putem face nimic în acest sens, doar să alegem cum îl trăim. Sănătatea nu este o întâmplare, este o alegere de zi cu zi. Și cred să ar trebui să vă puneți în fiecare seară această întrebare: ce pot face astăzi pentru sănătatea mea de mâine ?.' - a spus Prof. Ani Căsărică, psiholog și psihoterapeut, membră a Colegiului Psihologilor din România, specialist în psihoterapie ericksoniana și Hipnoză clinică, profesor psiholog al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Constanța, cu un cabinet de asistență psihopedagogică la Școala Gimnazială 'Remus Opreanu' din Constanta.
'Îmbătrânirea aduce cu sine anumite deficiențe, de văz, de auz, și, pentru a rămâne activi, trebuie să le rezolvăm. Iar acolo unde apar probleme de auz, noi ne ocupăm cu testarea auzului și protezarea auditivă. Atunci când nu mai auzim suferim și noi, și cei dragi. Pentru a putea socializa trebuie să comunicăm, dar și să auzim persoanele din jurul nostru. Impactul unui auz deficitar se răsfrânge și în familie, în comunitate, pentru că apar tensiuni atunci când nu înțelegem ce ni se spune sau când nu înțelegem mesajul pe care vrem să îl transmitem' - a spus Aurel Stancu, Manager Zonal, CLARFON.
Dr. Loredana Baroană, Medic Specialist Diabet, Nutriție și Boli Metabolice (' Nutrisanadiab'), a declarat: 'Viața este precum mersul pe bicicletă. Întotdeauna trebuie să facem alegerile cele mai potrivite ți să de alegem drumul lin și drept, pentru a ne merge bine pe termen lung. Întotdeauna trebuie să ne însoțească rutina de zi cu zi, adică mese sănătoase, mișcare, hidratare și ore de somn.'
Mesajul Sanofi pentru participanții la conferință a fost: 'Vârstnicii prezintă un risc crescut de a dezvolta complicații severe asociate gripei - comparativ cu persoanele mai tinere, acest lucru fiind atribuit unui sistem imunitar slăbit, cauzat de imunosenescență și fragilitate, ce apare odată cu înaintarea în vârstă. [...] Vaccinarea antigripală este cea mai eficientă măsură de prevenire a cazurilor severe cauzate de gripă, fiind recomandată în fiecare an, deoarece vaccinul este actualizat anual pentru a fi în concordanță cu tulpinile de virus gripal circulante. Întrebați medicul sau farmacistul despre vaccinul gripal adecvat vârstei dumneavoastră.'
'Îmbătrânirea populației reprezintă un fenomen demografic global care generează provocări semnificative în domeniul sănătății publice. România se confruntă cu o rată ridicată a mortalității cauzate de cancer, multe cazuri fiind descoperite în stadii avansate, fapt care reduce șansele de supraviețuire. Studiile indică faptul că diagnosticarea timpurie a cancerului poate îmbunătăți semnificativ rata de supraviețuire, însă, din păcate, mulți dintre pacienți sunt diagnosticați în stadii avansate, din lipsa unui program național de screening' - a concluzionat Alexandra Dobre, inițiatoarea și organizatoarea seriei de evenimente în cadrul cărora se abordează subiecte importante privind prevenția în sănătate în rândul seniorilor. 'Trăim într-o lume în care se accelerează foarte mult procesele din viața noastră de zi cu zi, suntem într-o alergătură continuă și tindem să ignorăm problemele medicale pe care putem să le avem, mai ales atunci când vorbim de vârsta a 3-a, unde lucrurile încep să devină tot mai complicate'.
Inițierea unui program național de screening și prevenție pentru bolile cardiovasculare, digitalizarea pentru sănătatea cardiovasculară, screening-ul periodic și educația despre prevenirea cancerului cu incidență ridicată la seniori și promovarea vaccinurilor recomandate seniorilor au fost principalele teme abordate la aceste conferințe (București, Brăila, Brașov, Constanța) care vor continua în cele mai importante orașe ale țării.
Mulțumim partenerilor din sistemul de sănătate, din administrația publică și din sectorul privat care ne-au fost și ne sunt alături în acest demers !
Inițiator: Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă
Partener: Pharmaceris, Clarfon
Sponsori: MERCK România, MSD România, Terapia SA, Sanofi
Biroul de Presă
Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă
Email: imbatranire.activa@yahoo.com
Web: https://institutulpentruimbatranireactiva.ro/
FB: https://www.facebook.com/AsociatiaInstitutulRomanPentruImbatranireActiva
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.