Comunicat de presă - Tribunalul Mureș
În cadrul adunării generale extraordinare a sindicatului SNGJ Dicasterial din data de 27 august 2025 s-au hotărât următoarele măsuri de protest de către personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor:
1. Începând cu data de 28 august 2025 activitatea personalului auxiliar de specialitate și conex va fi limitată exclusiv la atribuțiile ce derivă din soluționarea cauzelor urgente stabilite prin hotărârile adunărilor generale ale judecătorilor și procurorilor, coroborat cu măsurile de protest stabilite prin prezenta hotărâre.
2. Începând cu data de 1 septembrie 2025, vor fi adoptate următoarele forme de protest:
- Refuzul efectuării muncii suplimentare peste programul normal de lucru;
- Reducerea programului cu publicul cu o oră față de intervalul stabilit administrativ;
- Suspendarea eliberării actelor care nu sunt urgente;
- Suspendarea introducerii datelor în programele informatice privind digitalizarea sistemului judiciar, la nivel național și local, cu excepția ECRIS;
- Suspendarea furnizării relațiilor judiciare, cu excepția celor formulate în temeiul Legii nr. 544/ 2001 privind liberul acces la informații de interes public;
- Refuzul de a înmâna la studiu dosarele aflate pe rol în cazurile în care acestea se amână fără discuții, conform hotărârilor adunărilor generale ale judecătorilor;
- Acordarea accesului la dosarele aflate în arhiva curentă doar prin intermediul dosarului electronic, fără consultare fizică în arhive;
- Amânarea înaintării formelor de dare în debit și recuperare a sumelor ce constituie venituri la bugetul de stat.
PREȘEDINTELE TRIBUNALULUI MUREȘ
JUDECÃTOR SEBASTIAN VOINEA
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.