Comunicat de presă - Patronatul Medicilor Specialiști cu Practică Independentă (PMSPI) și Asociația Profesională a Medicilor de Ambulator (APMA)
COMUNICAT DE PRESÃ
Joia neagră pentru sănătate. Promisiuni public asumate amânate pentru a doua oară, cu termene inacceptabile
Guvernul condamnă ambulatoriul clinic : medicii specialiști amenință cu suspendarea acordării serviciilor gratuite pentru pacienți
București, 28 august 2025
Patronatul Medicilor Specialiști cu Practică Independentă (PMSPI) alături de Asociația Profesională a Medicilor de Ambulator (APMA) își exprimă profunda indignare față de intenția Guvernului României de a NU respecta angajamentele asumate public privind creșterea valorii punctului per serviciu medical în ambulatoriul clinic de specialitate, ca măsură obligatorie de reformă în sistemul medical.
Deși Guvernul, prin Prim Ministru Ilie Bolojan si Ministrul Sănătății, dr..Alexandru Rogobete și CNAS, prin Președinte dr. Horațiu Moldovan, au declarat public în mod repetat majorarea valorii punctului (6,5 lei din august 2025, 8 lei din ianuarie 2026), măsură deja amânată pentru data de 1 octombrie, asistăm astăzi la o nouă tergiversare pentru anul 2026, respectiv 2027 și la o încălcare flagrantă a încrederii medicilor și pacienților în aceștia.
Subfinanțarea ambulatoriului înseamnă:
- desconsiderarea muncii medicilor specialiști,
- ignorarea nevoilor pacienților,
- condamnarea la stagnare sau chiar destabilizarea celei mai eficiente componente a sistemului medical
Neluarea în considerație a directivelor Strategiei Naționale de Sănătate 2023-2030, slăbește puternic încrederea medicilor în guvernanți și autoritățile cu putere de decizie.
Ambulatoriul clinic de specialitate este singura alternativă sustenabilă pentru reducerea presiunii asupra spitalelor, oferind servicii medicale de înalt profesionalism dar cu raport cost-eficientă superior spitalizărilor de zi si continue. În loc să-l consolideze, Guvernul alege să-l slăbească.
Solicitările noastre sunt clare:
- Respectarea promisiunii de creștere a valorii punctului;
- Buget corespunzător pentru ambulatoriul clinic de specialitate;
- O strategie transparentă și predictibilă pentru finanțarea cabinetelor independente.
Dacă aceste solicitări nu vor fi îndeplinite urgent, PMSPI și APMA iau în calcul măsuri de protest, inclusiv suspendarea parțială sau totală a activității în contract cu CNAS. Pacienții si medicii deopotrivă au nevoie de soluții, nu de vorbe goale.
Consiliul Director PMSPI Consiliul Director APMA
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.