Comunicat de presă - Partidul REPER
Partidul REPER își alege noua conducere la Cluj-Napoca. Egalitatea de gen și implicarea tinerilor, reguli de bază și pentru viitorul Birou Național
Partidul REPER - Reînnoim Proiectul European al României își alege liderii și structurile de conducere centrale, în cadrul Adunării Generale a Membrilor, organizate sâmbătă, 30 august, la Cluj-Napoca.
Evenimentul va reuni membri din țară și diaspora și marchează o nouă etapă pentru REPER, un partid care aduce în prim-plan reprezentarea egală a femeilor și bărbaților în politică și investiția în generațiile viitoare.
Agenda include mesaje din partea invitaților speciali, prezentarea unei moțiuni programatice și un panel dedicat implementării Garanției pentru Copii și a Garanției pentru Tineri. Printre vorbitori se numără Dragoș Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Roxana Dumitrache, politologă și activistă feministă, Prof. Dr. în filosofie Ciprian Mihali, Emil Moise, profesor de filosofie și activist pentru drepturile copilului, Norbert Iuonas, președintele Uniunii Civice a Tinerilor Romi din România.
În REPER, conducerea națională este aleasă prin reguli clare de paritate: șase poziții din Biroul Național sunt rezervate femeilor și șase bărbaților, iar cel puțin o membră și un membru vor proveni din organizația de tineret REPER Youth.
Candidații înscriși pentru președinția partidului sunt Camelia Sălcudean și Octavian-Alexandru Berceanu. De asemenea, vor fi desemnați nouă reprezentanți regionali, precum și structurile de integritate ale partidului, Comisia de Cenzori și Comisia de Arbitraj.
'Adunarea Generală REPER este un pas important pentru consolidarea unei alternative politice moderne, europene și democratice în România', transmit organizatorii.
Există o cale nouă. Există soluții. Există un REPER.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.