Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Tribunalul București
28.08.2025
COMUNICAT
Ca urmare a interesului public manifestat și în continuarea comunicatelor din data de 21 și 26 august 2025, Compartimentul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București aduce la cunoștința opiniei publice următoarele:
La data de 27.08.2025, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au pus în mișcare acțiunea penală față de un inculpat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la tentativă de omor calificat (cu premeditare), complicitate la nerespectarea regimului armelor și munițiilor, complicitate la uz de armă fără drept și complicitate la tulburarea ordinii și liniștii publice și față de doi inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a făptuitorului.
În baza probatoriului administrat, procurorii au stabilit, în esență, următoarele:
În urma unei înțelegeri prealabile, complicele (un bărbat de cetățenie turcă, în vârstă de 29 de ani) l-a sprijinit pe autorul arestat anterior, atât înainte, cât și după incidentul din 13.08.2025, ora 04:30, când acesta a tras un foc de armă, cu un pistol letal deținut fără drept, în direcția unor agenți de pază ai unui local din Centrul Vechi. În acest context, complicele i-a pus la dispoziție mijloacele materiale și logistice necesare comiterii faptei și pentru a se sustrage de la răspunderea penală, oferindu-i sprijin atât material, cât și moral.
Ulterior, complicele a continuat să îl sprijine pe autor, asigurându-i mijloacele necesare pentru comiterea unei noi fapte, promițându-i ajutor în vederea evitării răspunderii penale și desfășurând activități menite să îngreuneze identificarea și prinderea acestuia. În aceste condiții, la 20.08.2025, ora 02:00, autorul a tras șase focuri de armă, cu un pistol letal deținut fără drept, în direcția tavanului și a persoanelor aflate pe terasa aceluiași local.
În perioada 20-26.08.2025, complicele a beneficiat de sprijinul a doi inculpați (bărbați de cetățenie turcă, în vârstă de 27 și 30 de ani), care au acționat pentru a împiedica tragerea sa la răspundere penală și pentru a îngreuna cercetările. Astfel, un inculpat i-a facilitat complicelui accesul într-o locuință vizată de percheziții, cu scopul de a sustrage probe relevante, sprijinindu-l totodată în încercarea de a părăsi teritoriul României. Al doilea inculpat, în cadrul audierii în calitate de martor, a ascuns informații despre complice, i-a transmis acestuia detalii privind declarațiile date și l-a sprijinit, la rândul său, în încercarea de a părăsi România.
Cei trei inculpați au fost reținuți pentru 24 de ore, iar la data de 28.08.2025 judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București a admis propunerea procurorilor și a dispus arestarea preventivă a acestora pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările sunt efectuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul Omoruri, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciul Investigații Criminale și Serviciul Grupuri Infracționale Violente, care au beneficiat de sprijinul tehnic al Direcției Operațiuni Speciale.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale și dispunerea măsurilor preventive reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
COMPARTIMENTUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE DIN CADRUL PARCHETULUI DE PE LÂNGÃ TRIBUNALUL BUCUREȘTI
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.