Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
La data de 27.08.2025 procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara s-au întrunit în Adunarea Generală având în dezbatere, pe ordinea de zi, exprimarea unui punct de vedere referitor la proiectul de act normativ privind modificarea pensiilor de serviciu și măsurile necesare în vederea protejării statutului magistraților și a independenței justiției.
În urma dezbaterilor, Adunarea Generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara a hotărât următoarele:
A fost exprimat și adoptat următorul punct de vedere cu privire la propunerea de modificare legislativă:
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara opinează în sensul că dispozițiile legale în vigoare, anume prevederile din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor referitoare la pensiile de serviciu, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 282/2023, corespund atât exigențelor constituționale privind necesitatea asigurării independenței sistemului judiciar, a previzibilității statutului judecătorilor și procurorilor și securității raporturilor de serviciu ale magistraților, cât și cerințelor Comisiei Europene.
Mai mult, aceste condiții de pensionare stabilite în anul 2023 au format obiectul unei ample consultări, iar ulterior adoptării, reforma realizată prin Legea nr. 282/2023 a fost evaluată de către Comisie ca fiind satisfăcătoare pentru îndeplinirea obiectivului 215 din Planul Național de Redresare și Reziliență (P.N.R.R.).
Având în vedere aceste aspecte, considerăm că apare nejustificată o nouă modificare a acestor dispoziții.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara opinează în sensul că demersul legislativ supus analizei nu respectă standardul constituțional impus în mod constant de instanța de contencios constituțional, iar proiectul suspus dezbaterii nu ține cont de specificul activității magistraților, nici de volumul de muncă al acestora, dar nici de statutul corpului magistraților, de interdicțiile, incompatibilitățile și restricțiile impuse acestora.
Față de cele de mai sus, Adunarea Generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii să avizeze negativ proiectul de act normativ privind modificarea statutului magistraților.
Adunarea Generală a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara a apreciat necesară adoptarea următoarelor forme de protest pe perioadă nedeterminată, începând cu data de 28 august 2025 și până la retragerea proiectului de lege:
a) suspendarea activității Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, urmând a fi instrumentate doar cauzele cu caracter urgent (cauzele în care se impune luarea măsurilor arestării preventive și arestului la domiciliu, cauzele cu inculpați față de care au fost dispuse măsuri preventive care se află în vigoare la momentul prezentei hotărâri, cauzele privind confirmarea ordinelor de protecție provizorie emise de către organele de poliție, verificările efectuate în temeiul art. 938 Cod de procedură civilă) și alte situații operative care nu suportă amânare;
b) suspendarea activității de primire a dosarelor de urmărire penală în care organele de cercetare penală formulează propuneri de soluționare, respectiv de luare sau dispunere a unor măsuri procesuale;
c) suspendarea activității de relații cu publicul și primire în audiență;
d) suspendarea activității de soluționare a plângerilor formulate împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată;
e) suspendarea activităților conexe activității de urmărire penală (soluționarea cererilor formulate în dosarele de urmărire penală, inclusiv a cererilor de prelungire a dreptului de circulație);
f) suspendarea activității de participare la ședințele de judecată ale Judecătoriei Timișoara, cu excepția cauzelor cu caracter urgent, urmând ca participarea să se realizeze în cauzele stabilite prin Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Timișoara;
g) susținerea formelor de protest ce vor fi adoptate de către instanțele judecătorești.
PRIM-PROCUROR,
CÎMPEAN MIRCEA
PURTÃTOR DE CUVÂNT,
procuror CIOROGARIU BOGDAN
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.