Comunicat de presă - Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea
Primarul Mircia Gutău adresează mulțumiri publice companiei 'Diana'!
Având în derulare nu mai puțin de 18 proiecte de modernizare a unităților de învățământ din Râmnicu Vâlcea (finanțate prin PNRR sau din bugetul local), Primăria Municipiului a făcut toate eforturile pentru ca lucrările să se încheie înaintea începerii anului școlar 2025 - 2026.
Însă în cazul proiectului 'Eficientizarea energetică a Colegiului Național 'Mircea cel Bătrân' ', dată fiind complexitatea lucrărilor derivată din caracterul de clădire de patrimoniu al imobilului școlar, lucrările s-au derulat într-un ritm care nu a permis încheierea lor înainte de data de 8 septembrie, fapt ce a necesitat găsirea unui imobil în care cele 15 clase ale colegiului să-și poată desfășura, temporar, activitatea.
Având în vedere și rugămintea părinților elevilor afectați ca aceștia să poată să studieze, în continuare, în prima parte a zilei, după mai multe căutări a fost identificată clădirea din bulevardul Nicolae Bălcescu deținută anterior de Universitatea 'Constantin Brâncoveanu', în prezent în proprietatea companiei 'Diana', un imobil deja amenajat pentru desfășurarea procesului educațional în cele mai bune condiții. Dând dovadă de o înțelegere deplină a situației, conducerea firmei 'Diana' a acceptat să cedeze acest spațiu, pe o durată de nouă luni și fără nicio pretenție financiară, pentru desfășurarea orelor de curs pentru elevii de la Colegiul Național 'Mircea cel Bătrân', până la finalizarea lucrărilor de modernizare a școlii.
Primarul Mircia Gutău apreciază în mod deosebit atitudinea de colaborare a companiei 'Diana' și îi mulțumește public pentru spiritul civic remarcabil arătat și cu această ocazie! Renumita companie locală de anvergură națională probează astfel, pe lângă performanța din domeniul economic, și asumarea unui rol de membru activ și implicat al comunității locale.
* * *
Informare privind acordarea tichetului electronic pentru energie prin depunerea solicitării la Primăria Municipiului
Începând cu data de 21 august 2025, în baza OUG nr. 35/2025 privind introducerea unui mecanism de sprijin pentru consumatorii casnici de energie electrică aflați în situație de sărăcie energetică, se pot depune solicitări pentru acordarea tichetul electronic pentru energie; tichetul are valoarea de 50 de lei/lună și poate fi folosit exclusiv pentru plata facturilor la energia electrică până la data de 31 martie 2026. Pot beneficia de acest tichet fie persoana singură care are un venit net lunar de maximum 1.940 lei, fie familiile cu un venit net lunar pe membru de familie de maximum 1.784 lei.
Până la data de 28 august, solicitările se pot depune doar online, prin aplicația EPIDS disponibilă la adresa https://epids.mmuncii.ro.
După data de 28 august, suplimentar față de varianta depunerii online a cererii prin aplicația EPIDS, locuitorii din Râmnicu Vâlcea care nu au posibilitatea de a depune individual solicitarea de acordare a tichetului electronic pentru energie se pot adresa oficiilor poștale din municipiu sau Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea la sediul din strada General Magheru nr. 25 (clădirea SOCOM), etajul 1, birourile 11 - 12, zilnic între orele 08.00 - 16.00, având obligația de a atașa la cerere copia după actul de identitate și cea după factura de energie electrică aferentă locului de consum pentru care se solicită măsura de sprijin.
Pentru asistență, cetățenii au la dispoziție numărul de Call-center 021.9309 al Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, sau adresa de e-mail sprijinenergie@mmanpis.ro. La nivel local, informații suplimentare pot fi obținute la sediul DAS sau la numerele de telefon: 0799.807.237, 0774.433.126 și 0250.741.088.
Pentru a beneficia de sprijin pentru lunile iulie și august 2025, cererea trebuie transmisă până la data de 27 septembrie 2025.
Biroul de Presă
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.