logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul de Jandarmi Județean Harghita

Marți, 26 august 2025, începând cu ora 12:00, Jandarmeria Harghita, în cooperare cu Inspectoratul de Poliție Județean Harghita și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Harghita, va asigura măsurile de ordine și siguranță publică pe timpul ceremoniei comemorative de la Valea Uzului, organizată sub denumirea 'Ziua Memorialului pentru soldați - în memoria eroilor căzuți din Valea Uzului'.

Pentru desfășurarea în condiții de normalitate și siguranță a acestei manifestări, jandarmii harghiteni vor acționa pentru asigurarea unui climat de ordine publică și pentru prevenirea oricăror situații care ar putea tulbura desfășurarea evenimentului. Având în vedere caracterul comemorativ al manifestării, adresăm tuturor participanților invitația de a adopta o conduită respectuoasă și civilizată, în spiritul solemnității momentului.

Prezența noastră are un caracter eminamente preventiv și urmărește siguranța tuturor cetățenilor și desfășurarea ceremoniei într-un cadru de respect. Subliniem că, în trecut, aceste comemorări au constituit prilej de dispută între diferite grupuri de cetățeni, motiv pentru care Jandarmeria Harghita va fi prezentă în teren pentru a garanta un climat de normalitate și pentru a sprijini buna desfășurare a evenimentului.

Facem apel la dialog, la un comportament pașnic și la respectarea legii de către toți participanții. Ordinea publică trebuie să fie respectată în orice circumstanță, iar Jandarmeria Harghita reiterează angajamentul de a proteja siguranța tuturor cetățenilor, fără excepție.

Afisari: 193

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.