logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Primăria Municipiului București

Weekend 23-24 august: Străzi Deschise - București, Promenadă urbană: Calea Victoriei și Piața Amzei devin scene pentru artă, sport și dans

În weekendul 23-24 august, Bucureștiul oferă publicului o nouă ocazie de a explora promenada culturală și creativă de pe Calea Victoriei și din zona Piața Amzei.

'Străzi Deschise - București, Promenadă urbană' aduce, pe parcursul celor două zile, spectacole, activități culturale și experiențe sportive organizate de Primăria Capitalei, prin ARCUB și PROEDUS, într-un demers care promovează mobilitatea urbană prietenoasă și apropierea comunității de spațiul public.

Unul dintre cele mai așteptate momente ale weekendului este maratonul dedicat mișcării și ritmului - 'Noaptea Dansului - Bucureștiul dansează'. Evenimentul, care transformă strada într-un imens ring de dans, va avea loc sâmbătă, 23 august, între orele 17:30 și 21:00, în fața Muzeului Național de Istorie a României, pe Calea Victoriei 12.

Peste zece stiluri de dans - de la salsa, tango argentinian și bachata, la dansuri populare românești, belly dance, shuffle dance sau lindy hop - vor anima seara prin demonstrații spectaculoase, flashmob-uri și momente de community dance, invitând publicul să se alăture energiei dansului.

'Piața Amzei - Scenă Urbană'

Până pe 31 august 2025, Piața Amzei rămâne parte din traseul pietonal al proiectului 'Străzi Deschise - București, Promenadă Urbană' și găzduiește evenimentul 'Piața Amzei - Scenă Urbană'.

În acest context, artiștii stradali interesați să performeze aici pot aplica până la 31 august pentru o autorizație temporară, gratuită, emisă de ARCUB. Artiștii independenți sunt invitați să trimită solicitările la adresa strazideschise@arcub.ro, respectând condițiile din regulamentul de înscriere disponibil pe arcub.ro

Piața Revoluției și zona intersecției cu bd. Dacia prind viață prin activitățile sportive organizate de PROEDUS, disponibile pe tot parcursul weekendului între orele 10:00 și 21:00. Totodată, zona Parcului Kretzulescu se transformă într-un spațiu al creativității, unde artiștii plastici își etalează șevaletele pentru noi demonstrații de pictură pe pânză, sâmbătă și duminică între orele 12:00 și 19:00.

De asemenea, Muzeul Municipiului București - Casa Filipescu-Cesianu își întâmpină vizitatorii, în ambele zile de weekend, cu două expoziții permanente: 'Muzeul Vârstelor - de la copilărie la senectute' și 'În apropierea sfinților. Frescele Mănăstirii Văcărești după 40 de ani', deschise între orele 10:00 și 17:30, accesul fiind pe bază de bilet.

Restricții rutiere: Calea Victoriei, Strada Piața Amzei - Strada Christian Tell, Piața Amzei

PROGRAM ARTISTIC 'STRÃZI DESCHISE - BUCUREȘTI, PROMENADA URBANÃ' 2025

WEEKEND #17 | 23-24 AUGUST 2025

SÂMBÃTÃ, 23 AUGUST 2025
Calea Victoriei - Muzeul Municipiului București - Casa Filipescu-Cesianu
10:00 - 17:30: 'Muzeul Vârstelor - de la copilărie la senectute' și 'În apropierea sfinților. Frescele Mănăstirii Văcărești după 40 de ani' (cu bilet) - expoziții permanente
Calea Victoriei - Piața Revoluției și zona Bd. Dacia
10:00 - 21:00: Activități sportive (PROEDUS)

Calea Victoriei - Zona Parc Kretzulescu
12:00 - 19:00: Demonstrații de pictură pe pânză în aer liber (Asociația Artiștilor Plastici din București)
Calea Victoriei - Muzeul Național de Istorie a României
17:30 - 21:00: Noaptea Dansului - Bucureștiul dansează (Creator Media Team)

DUMINICÃ, 24 AUGUST 2025

Calea Victoriei

Programul artistic de pe Calea Victoriei este organizat de ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București

Calea Victoriei - Muzeul Municipiului București - Casa Filipescu-Cesianu
10:00 - 17:30: 'Muzeul Vârstelor - de la copilărie la senectute' și 'În apropierea sfinților. Frescele Mănăstirii Văcărești după 40 de ani' (cu bilet) - expoziții permanente

Calea Victoriei - Piața Revoluției și zona Bd. Dacia
10:00 - 21:00: Activități sportive (PROEDUS)

Calea Victoriei - Zona Parc Kretzulescu
12:00 - 19:00: Demonstrații de pictură pe pânză în aer liber (Asociația Artiștilor Plastici din București)

Nicoleta Ion - Consilier PR
E-mail: pr@arcub.ro

Afisari: 157

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.