logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - IGSU

Informare privind gestionarea situațiilor de urgență produse de fenomenele hidrometeorologice periculoase în data de 22.08.2025, în intervalul 07:00 - 21:00

Urmare a manifestării fenomenelor hidrometeorologice s-au înregistrat efecte în 38 localități din 15 județe (AG, BV, CT, CV, DJ, DB, GR, HD, IS, OT, PH, SM, TL, VN, VL) și municipiul București, unde s-a intervenit pentru evacuarea apei din 2 curți, 1 anexă, 44 beciuri/subsoluri și de pe 1 stradă, pentru îndepărtarea unor elemente de construcție dislocate de la acoperișurile 16 imobile, precum și pentru degajarea a 151 de copaci și 3 stâlpi de electricitate prăbușiți, fiind avariate 41 autovehicule.

Totodată, circulația rutieră se desfășoară cu dificultate pe 1 drum național (DN 7/VL) din cauza apei și aluviunilor acumulate pe carosabil.

Efecte semnificative au fost înregistrate în:
1. Județul Argeș
În localitatea Lucieni, acoperișul unui imobil s-a prăbușit peste 3 persoane, 2 dintre ele au fost transportate la spital, conștiente, cu diferite traumatisme, iar o persoană a fost declarată decedată după efectuarea manevrelor de resuscitare.

Menționăm faptul că, înainte de producerea situației de urgență, a fost transmis mesaj RO-Alert pentru avertizarea populației cu privire la atenționarea nowcasting de cod portocaliu.

2. Județul Prahova
În localitatea Negoiești, acoperișul unui imobil s-a prăbușit peste 1 persoană, după evaluare medicală victima a fost transportată la spital, conștientă.

3. Municipiul București
În Sectorul 4, pe str. Samoilă Dumitru, un copac s-a prăbușit pe trotuar, în cădere lovind o persoană, fiind transportată la spital, conștientă, cu diferite traumatisme.

Menționăm faptul că, înainte de producerea situației de urgență, a fost transmis mesaj RO-Alert pentru avertizarea populației cu privire la atenționarea nowcasting de cod portocaliu.

Situația actuală:
La momentul raportării forțele de intervenție acționează pentru înlăturarea efectelor în regiunea București-Ilfov unde se înregistrează peste 150 apeluri la numărul unic de urgență 112, ca urmare a manifestării fenomenelor meteorologice prognozate. Totodată, se acționează în continuare pentru evacuarea apei din gospodării în municipiul Satu Mare.

Pentru avertizarea populației au fost emise 19 mesaje prin sistemul RO-Alert la nivelul a 12 județe (AG, BV, CL, DB, GL, IF, IL, IS, IS, NT, PH, SM, VL, VN) și municipiul București și a unui mesaj prin sistemul CRAWL-TVR la nivelul județului IS.

În contextul fenomenelor meteorologice prognozate, peste 4.000 de pompieri sunt pregătiți să intervină la nivel național, oriunde situația o va impune.

Pentru gestionarea eficientă a oricărei situații de urgență, vă rugăm să respectați cu strictețe indicațiile autorităților și să fiți informați din surse oficiale.

Afisari: 207

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.