Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Marian Vasile (senator AUR): 'Lecția ipocrită a austerității servită de Guvernul Bolojan'
Senatorul AUR Marian Vasile atrage atenția asupra dublei măsuri a premierului Ilie Bolojan, care acum predică austeritatea pentru cetățeni, dar pare că a uitat subit cum, pentru imaginea si pentru
binele său electoral al apropiaților săi, s-au cheltuit milioane în urmă cu doar câteva luni pentru fel de fel de concerte sau evenimente.
Evident că acesti bani au fost plătiți din buzunarele românilor.
'Ilie Bolojan le spune românilor că trebuie să strângă cureaua, că nu sunt bani la buget si că vin vremuri grele. Dar, în acelasi timp, oamenii lui organizează evenimente de lux pe milioane de euro. Ipocrizia este strigătoare la cer.
Concret, în noiembrie 2024, Primăria Oradea, condusă de omul de încredere al lui Bolojan, Florin Alin Birta, a cheltuit aproape 1 milion de euro pentru concertul tenorului Andrea Bocelli. Din acesti bani, peste 500.000 de euro au fost luați direct din impozitele orădenilor. Și pentru festivalul 'Sounds of Oradea' s-au plătit 4,6 milioane de lei, o sumă colosală ce putea să fie direcționată, spre exemplu, către spitale sau scoli care aveau nevoie de investiții.
Concertele de lux au devenit o unealtă electorală: imaginea lui Bolojan și a oamenilor săi s-a construit cu bani publici, direcționați spre campanii si spectacole grandioase.
Aceasta este adevărata față a austerității marca Bolojan: pentru români cresc taxele, se taie bursele studenților, se pun impozite pe pensii si pe munca cinstită, în timp ce pentru clientela politică se fac concerte de 1 milion de euro, festivaluri si campanii de PR.
Asta este transparența administrației Bolojan? Banii românilor sunt aruncați pe lux si propagandă, în timp ce profesorii ies în stradă, pensionarii abia îsi plătesc medicamentele, iar economia riscă să intre
în colaps?
România nu mai are nevoie de lecții false de austeritate, ci de responsabilitate si corectitudine. Bolojan si oamenii lui trebuie să înceteze risipa si să răspundă pentru ipocrizia de a cere sacrificii
românilor, dar de a arunca milioane pe spectacole de imagine', a declarat senatorul AUR Marian Vasile.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.