Comunicat de presă - OCPI Prahova
OCPI Prahova, 19 august 2025
Peste 16.000 de imobile cadastrate gratuit în comuna Fulga
Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Prahova a finalizat lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor în comuna Fulga. Proprietarii imobilelor vor primi, gratuit, noile cărți funciare. Lucrările s-au desfășurat în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară (PNCCF), finanțarea fiind asigurată din veniturile ANCPI.
Noile cărți funciare ale celor 16.498 de imobile din comuna Fulga au fost înmânate gratuit proprietarilor, astăzi, 19 august 2025, în prezența reprezentanților primăriei și a conducerii OCPI Prahova.
'În comuna Fulga, finalizarea înregistrării sistematice a proprietăților a fost posibilă datorită implicării cetățenilor, a reprezentanților autorităților locale și centrale și a oficiului teritorial. Începând de astăzi, este securizat circuitul civil al imobilelor, iar cetățenilor le va fi mai simplu să tranzacționeze sau să acceseze credite imobiliare și primăriei să dezvolte noi proiecte de dezvoltare locală', a declarat Silviu-Nicolae ȘERBAN, primarul comunei Fulga.
PNCCF are drept scop înregistrarea, gratuită pentru cetățeni, a tuturor imobilelor (terenuri și clădiri) din România în sistemul integrat de cadastru și carte funciară și este finanțat din venituri proprii ale ANCPI, din fonduri europene și din bugetul local al primăriilor.
Potrivit statisticilor pentru anul 2025, până la această dată, județul Prahova se află pe locul al doilea la nivel național, înregistrând gratuit pentru cetățeni, peste 50.500 de imobile.
Directorul OCPI Prahova, Radu Codruț ȘTEFÃNESCU a explicat că 'aceste rezultate au putut fi obținute doar datorită implicării active a cetățenilor, primăriilor, prestatorilor și oficiului de cadastru și publicitate imobiliară, în toate etapele procesului de înregistrare sistematică, contribuția tuturor fiind esențială pentru atingerea dezideratului finalizării înregistrării sistematice la nivelul județului'.
Procesul de înregistrare sistematică a proprietăților este reglementat legal, are caracter public și transparent, iar cetățenii sunt informați și implicați în toate etapele. Pentru conștientizarea cetățenilor, se derulează ample campanii publice de informare, aceștia având obligația de a colabora cu autoritățile și prestatorii pentru identificarea imobilelor și furnizarea actelor de proprietate, dar și pentru verificarea documentelor tehnice ale cadastrului. La final, documentele tehnice sunt afișate public, iar cetățenii pot contesta eventualele erori timp de 60 de zile. Chiar și după deschiderea noilor cărți funciare, corectarea gratuită a oricăror inexactități este posibilă până la prima înscriere subsecventă. În concluzie, procesul de înregistrare sistematică oferă garanții solide pentru protejarea dreptului de proprietate și corectarea eventualelor greșeli.
Mai multe informații referitoare la stadiul lucrărilor de înregistrare sistematică sunt disponibile pe pagina web a ANCPI, https://www.ancpi.ro/pnccf/stadiu-lucrarilor.html.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.