logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Poliția de Frontieră

Autoturisme estimate la o valoare de 165.000 de euro, căutate de autorități europene, descoperite în Portul Constanța

Sâmbătă, 16 August 2025

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, la data de 15 august 2025, trei autoturisme semnalate ca fiind căutate de autoritățile din Letonia, Regatul Danemarcei și Norvegia. Verificările au fost efectuate în Portul Constanța, în incinta unui operator portuar, de către polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Constanța Sud.

În cadrul controlului, au fost identificate trei autoturisme cu plăcuțe de înmatriculare specifice Regatului Suediei, Regatului Danemarcei și Norvegiei, aflate în posesia unui cetățean georgian și a doi cetățeni tadjikistani. În urma verificărilor specifice, s-a stabilit că două dintre aceste autovehicule erau de fapt înmatriculate în Lituania și Germania. Totodată, cu sprijinul ofițerilor Frontex detașați la Garda de Coastă, s-a confirmat că toate cele trei autoturisme figurau în bazele de date internaționale ca bunuri căutate pentru confiscare, alertele fiind introduse de autoritățile din Letonia, Regatul Danemarcei și Norvegia.

Autoturismele, evaluate la aproximativ 165.000 de euro, urmau să fie exportate în Georgia, pe o navă de tip RO-RO (mijloc naval de transport mărfuri în regim internațional cu rampe/șine de încărcare/descărcare). Acestea au fost indisponibilizate la sediul instituției, pentru continuarea cercetărilor.

În prezent, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Afisari: 252

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.