Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Vlașca' al Județului Giurgiu
Atenție la lumânările aprinse în zi de sărbătoare
În ziua de Sfânta Maria, lăcașurile de cult vor fi aglomerate. Atât în biserici, cât și în locuințe, cetățenii trebuie să acorde o atenție deosebită măsurilor de protecție împotriva incendiilor, astfel:
- accesul în biserici se va realiza în mod organizat, pentru a evita supraaglomerarea lăcașului de cult;
- pe durata serviciului religios, ușile de acces/evacuare vor rămâne deschise;
- lumânările aprinse vor fi atent supravegheate și păstrate la distanță de persoane, mobilier, decorațiuni sau alte materiale combustibile. Acestea vor fi amplasate exclusiv în suporturile special destinate, în tăvi metalice umplute cu nisip sau apă;
- parcarea autoturismelor în vecinătatea bisericilor și a mănăstirilor se va realiza astfel încât să nu se blocheze sau să se diminueze gabaritele căilor de acces pentru intervenție al autospecialelor de pompieri sau să fie împiedicat accesul la hidranți.
De asemenea, în casele multor credincioși vor fi aprinse candele sau lumânări. Acestea nu trebuie lăsate nesupravegheate, deoarece materialul din care sunt confecționate se poate topi. Pentru a preveni incendiile, vă recomandăm:
- nu lăsați lumânările aprinse nesupravegheate. Este indicat să le stingeți dacă părăsiți încăperea, pentru a evita izbucnirea unui incendiu;
- asigurați-vă că lumânarea este așezată vertical și fixată într-un suport stabil, astfel încât să nu se răstoarne sau să nu curgă ceară fierbinte;
- așezați întotdeauna lumânările pe o suprafață plană, stabilă și rezistentă la căldură;
- nu puneți lumânările aproape de lucrurile care se pot aprinde ușor (mobilier, perdele, ziare etc.), în locuri în care pot ajunge copiii mici și animalele de companie, pentru a nu le răsturna și provoca incendii;
- nu adormiți cu lumânările aprinse.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.
Compartimentul Informare și Relații Publice
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.