logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Asociația Pro Democrația

Școala Naționale pentru Democrație, Ediția a IX-a

'Politică și politici pentru toți. Educație politică pentru TINEri'

27 - 30 august 2025 | București

Asociația Pro Democrația cu sprijinul Fundației Hanns Seidel România, în parteneriat cu Biblioteca Metropolitană București, anunță lansarea celei de-a IX-a ediții a Școlii Naționale pentru Democrație (SND), ce se va desfășura în perioada 27 - 30 august 2025.

Astfel, la finalul lunii august Bucureștiul devine capitala educației pentru democrație. Obiectivul SND 2025 este pregătirea unei noi generații de lideri civici capabili să înțeleagă și să apere valorile democratice, într-o perioadă în care România se confruntă cu dezinformare, polarizare și scăderea încrederii publice.

Programul se adresează tinerilor cu vârste între 18 și 25 de ani, pasionați de implicare civică și interesați să înțeleagă în profunzime mecanismele unei societăți democratice.

Astfel, 20 de tineri selectați vor lua parte la sesiuni interactive și dezbateri pe teme esențiale pentru funcționarea statului de drept, precum:

sisteme politice și ideologii,

diferența dintre politică și politici publice,

participare civică și implicare în comunitate,

etică, transparență și responsabilitate publică,

combaterea dezinformării, extremismului și polarizării.

De ce 'Politică și politici pentru toți. Educație politică pentru TINE?'

Într-un context marcat de alegeri succesive (2024 și 2025), confuzie și polarizare, tinerii au fost printre cei mai expuși manipulării și neîncrederii în sistemul democratic. Școala Națională pentru Democrație vine ca răspuns la această realitate, oferind un cadru sigur de învățare, dialog și dezvoltare a gândirii critice.

Participanții vor interacționa direct cu experți, activiști, jurnaliști și lideri ai societății civile care cred în democrație și în rolul educației politice ca instrument de consolidare a unei societăți sănătoase și reziliente.

De fiecare dată susținem că 'Tinerii sunt aici, sunt acum ', iar implicarea lor este esențială pentru construirea unei societăți sănătoase, reziliente și echilibrate. Organizăm această școală de vară, pentru că educația democratică nu poate aștepta.

Tinerii interesați se pot înscrie până la 16 august 2025, ora 23:59, completând formularul disponibil aici: https://forms.gle/iUQEH1KaU2cZCTGw6.

Agenda, invitații și temele abordate de către aceștia pot fi urmărite pe pagina evenimentului: https://shorturl.at/yz2qj.

Afisari: 130

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.