Comunicat de presă - Partidul Umanist Social Liberal
PUSL cere Guvernului să oprească acordarea privilegiilor pentru Traian Băsescu
Partidul Umanist Social Liberal (PUSL) solicită premierului Ilie Bolojan să nu introducă în ședința de Guvern subiectul privind reintroducerea pensiei speciale, a casei de protocol și a personalului plătit din bani publici pentru Traian Băsescu - beneficii care ar ajunge la 1,5 milioane de lei pe an.
'Domnule premier, România trece printr-o perioadă dificilă. Se taie de la mame, pensionari și bolnavi de cancer, cresc taxele și costul vieții, iar Guvernul se pregătește să premieze un colaborator dovedit al fostei Securități. PUSL a cerut oficial plafonarea acestor privilegii la maximum 100.000 de lei pe an, nu la sume exorbitante. Nu e momentul pentru recompense de lux din bani publici', a declarat Lavinia Șandru, coordonator de comunicare al PUSL.
Potrivit răspunsului primit de PUSL, Ministerul Finanțelor analizează solicitarea. 'Așteptăm punctul lor de vedere și sperăm că va fi unul în interesul românilor. Țara noastră are nevoie de decență și echitate, nu de obediență față de vechile privilegii', a adăugat Lavinia Șandru.
Biroul de Presă al PUSL
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.