Declarație de presă - Deputat Valeriu Munteanu (Grup AUR)
Parlamentul României
Camera Deputaților
Grupul Parlamentar al Alianței pentru Unirea Românilor
DECLARAȚIE DE PRESÃ
Programul Casa Verde, transformat într-o capcană fiscală pentru zeci de mii de români !
'Statul român își bate joc de cetățeni - promite sprijin și apoi le cere să scoată bani din piatră seacă !'
Zeci de mii de români care au fost declarați câștigători în Programul Casa Verde 2024, gestionat de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), sunt astăzi puși în fața unei alegeri imposibile: ori renunță la program, ori plătesc cu 12% mai mult decât li s-a spus inițial - pentru că statul a majorat peste noapte cota de TVA, de la 9% la 21%, exact în mijlocul derulării programului.
- Peste 67.000 de gospodării au fost declarate eligibile;
- Doar circa 18% au reușit montarea sistemelor până la 31 iulie;
- Restul de aproximativ 55.000 de beneficiari sunt obligați acum să plătească diferența de TVA, care în multe cazuri înseamnă peste 4.000 de lei în plus - bani pe care oamenii NU îi au și nici nu i-au planificat.
Mulți dintre românii care au semnat deja contracte cu firmele instalatoare sunt în pericol să fie acționați în instanță, pentru că firmele au achiziționat echipamentele în baza promisiunii statului că proiectul va fi cofinanțat în condițiile anunțate.
Situația este absurdă: statul promite 30.000 lei și cere beneficiarului un efort propriu de 3.000 lei.
Dar, după modificarea TVA, statul îți cere să plătești TVA majorat inclusiv pentru banii pe care el ți-i oferă ! Adică nu doar că te ajută mai puțin, dar te și taxează în plus pentru 'ajutorul' promis.
'Este revoltător ! Guvernul îi amăgește pe români cu fonduri verzi, iar apoi le bagă mâna în buzunar exact când trebuie să înceapă lucrările. E ca și cum ai promite unui om că-l salvezi de la înec și apoi îi ceri bani pentru colac !' a declarat deputatul AUR.
În loc să încurajeze tranziția spre energie verde, acest guvern incompetent riscă să compromită complet Programul Casa Verde și să transforme o șansă într-un dezastru pentru zeci de mii de familii.
Cerem Ministerului Mediului și Guvernului să corecteze urgent această inechitate fiscală și să mențină cota redusă de TVA pentru toate contractele semnate în cadrul programului Casa Verde !
AUR va continua să lupte pentru românii care sunt păcăliți de un stat care își schimbă regulile după ce a început jocul !
Deputat
Valeriu Munteanu
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.