Comunicat de presă - Ministerul Lucrărilor Publice și Administrației
Astăzi, 06.08.2025, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației anunță deschiderea procedurii de transparență decizională a procesului de elaborare a proiectului următorului act normativ - Hotărâre a Guvernului pentru modificarea și completarea Regulamentului-cadru privind criteriile pe baza cărora se stabilește procentul de majorare salarială pentru persoanele prevăzute la art. 16 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/ 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și condițiile de înființare a posturilor în afara organigramei în cadrul instituțiilor și/ sau autorităților publice care implementează proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile și/ sau prin Mecanismul de redresare și reziliență, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 234/2023.
Paragraf descriptiv: Proiectul de act normativ are ca obiect de reglementare implementarea unor măsuri pentru eficientizarea activității administrației publice, astfel încât majorarea salariilor de bază, soldelor de funcție/ salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, pentru personalul nominalizat în echipele de proiect, să se realizeze în funcție de timpul efectiv lunar lucrat, dar și de valoarea proiectului/ proiectelor implementate, în condițiile în care, se dovedește prin Raport de progres trimestrial, aprobat de ordonatorul de credite, că au fost înregistrate progrese în implementarea proiectului, în trimestrul anterior.
Documentația aferentă proiectului de act normativ include:
Proiect de Hotărâre a Guvernului
Nota de fundamentare
Documentația poate fi consultată și la sediul instituției din Bulevardul Libertății, nr. 16, Latura Nord, sector 5, București - Punctul de informare. Proiectul de act normativ se poate obține în copie, pe bază de cerere depusă la Punctul de informare al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus procedurii de transparență decizională se pot depune în termen de 10 zile de la publicarea anunțului:
Prin formularul online disponibil accesând: Formular pentru colectarea de propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare ca mesaj în format electronic la adresa de e-mail: transparenta@mdlpa.gov.ro;
Prin poștă, pe adresa Bulevardul Libertății, nr. 16, Latura Nord, sector 5, București, cod poștal 050706;
La sediul instituției, la Registratură, intrarea se face prin Strada Apolodor, nr. 17, sector 5, București, cod poștal 050706, între orele 08:30-17:00 (luni-joi) și între orele 08:30-14:30 (vineri).
Materialele transmise vor purta mențiunea 'Propuneri privind proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru modificarea și completarea Regulamentului-cadru privind criteriile pe baza cărora se stabilește procentul de majorare salarială pentru persoanele prevăzute la art. 16 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/ 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și condițiile de înființare a posturilor în afara organigramei în cadrul instituțiilor și/ sau autorităților publice care implementează proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile și/ sau prin Mecanismul de redresare și reziliență, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 234/2023 '.
Nr. crt.
Nr. articol
Textul propus de autoritatea inițiatoare
Conținut propunere /sugestie/ opinie
Argumentarea propunerii/ sugestiei/ opiniei
Propunerile, sugestiile, opiniile cu valoare de recomandare primite vor fi publicate, putând fi vizualizate în cadrul Registrului pentru consemnarea și analizarea propunerilor, sugestiilor, opiniilor cu valoare de recomandare primite. Nepreluarea recomandărilor formulate și înaintate în scris va fi justificată în scris.
Pentru cei interesați există și posibilitatea organizării unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociație legal constituită sau de către o altă autoritate sau instituție publică în termen de 10 zile de la publicarea anunțului.
Pentru informații suplimentare, vă stăm la dispoziție la următoarele date de contact: telefon: 0372.114.569, e-mail: transparenta@mdlpa.gov.ro, Compartimentul Relația cu Parlamentul, Direcția Generală Juridică.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.