Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe
Atenționare de călătorie
Republica Franceză - Incendiu masiv de vegetație în departamentul Aude
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză asupra faptului că un incendiu masiv s-a declanșat în departamentul Aude, în sudul Republicii Franceze, care a afectat peste 11.000 de hectare de vegetație, fiind considerat cel mai mare incendiu de vegetație produs în această perioadă estivală.
În acest context, a fost întreruptă circulația pe principala axă rutieră Republica Franceză - Regatul Spaniei, respectiv autostrada A9, între localitățile Narbonne și Perpignan. De asemenea, a fost oprită circulația auto și pe mai multe drumuri secundare și rute regionale, accesul fiind strict interzis pe toate axele rutiere din zona incendiului. Două campinguri din zona masivului Corbieres au fost evacuate, iar autoritățile recomandă evitarea zonei și prudență maximă.
MAE recomandă cetățenilor români, în special celor care se deplasează în regiune, să fie precauți și vigilenți și să consulte informații actualizate în timp real, accesând pagina de Internet https://www.inforoute11.fr/
MAE precizează că prefectura Aude a deschis un Centru Operațional și o celulă de criză, care pot fi contactate la numărul local de telefon: 09 70 80 90 40.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Marsilia: +33 4.91.22.17.87; +33 4.91.22.17.41, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.
De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefonul de urgență al Consulatului General al României la Marsilia: +33610027164.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.