logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - ANSVSA

ANSVSA, mai aproape de cetățeni și operatorii economici prin digitalizare: peste 500 de utilizatori activi ai platformei ATLAS vet PORTAL

Portalul veterinar dezvoltat de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) - ATLAS vet PORTAL (portal.ansvsa.ro) - a atins un nou prag important de utilizare: 500 de utilizatori activi, persoane fizice și juridice, beneficiază de acces rapid, securizat și gratuit la rezultatele analizelor veterinare.

ATLAS vet PORTAL este o platformă digitală care permite accesul facil la informații esențiale în domeniul veterinar și al siguranței alimentare, contribuind la eficientizarea și digitalizarea serviciilor oferite de ANSVSA.

Funcționalități principale ale portalului:

Prin intermediul platformei, utilizatorii pot:
- Vizualiza buletinele de analiză emise de laboratoarele sanitar-veterinare din subordinea ANSVSA (atât institutele naționale de referință, cât și LSVSA județene);
- Accesa istoricul analizelor efectuate;
- Urmări în timp real statusul probelor transmise spre analiză;
- Vizualiza Certificatelor Europene O.B.P.R./O.C.A.B.R. emise de ICPBMUV, în timp real;
- Accesa 'Nota de refuz' pentru cererile de analiză care nu au fost acceptate.

Acces gratuit și modalități de creare a contului:

Accesul la ATLAS vet PORTAL este complet gratuit.

Cum se poate crea un cont?
- Pentru persoane fizice: online, folosind codul imprimat pe cererea de analize și CNP-ul personal.
- Pentru persoane juridice: prin transmiterea unui email la adresa portalvet-[judet]@ansvsa.ro, împreună cu formularul completat.

Exemple de adrese de email, în funcție de județ:
- portalvet-sibiu@ansvsa.ro - pentru județul Sibiu
- portalvet@iispv.ro - pentru I.I.S.P.V.

Un pas important în digitalizarea serviciilor ANSVSA

ATLAS vet PORTAL face parte din eforturile continue ale ANSVSA de a digitaliza și eficientiza interacțiunea cu cetățenii și operatorii economici, contribuind la transparență, accesibilitate și rapiditate în comunicarea cu laboratoarele sanitar-veterinare.

Pentru mai multe informații și acces la platformă, vizitați: portal.ansvsa.ro

Serviciul Comunicare și Logistică Documentară

Afisari: 49

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.