logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Ministerul Educației și Cercetării

Întâlnirea ministrului Daniel David cu reprezentanții organizațiilor sindicale în contextul protestelor din învățământ

Astăzi, 4 august 2025, la sediul Ministerului Educației și Cercetării, a avut loc întâlnirea ministrului Daniel David și a altor reprezentanți ai ministerului cu reprezentanții celor trei organizații sindicale implicate în forme de protest: Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație 'Spiru Haret' și Federația Națională Sindicală 'Alma Mater'.

Reprezentanții sindicatelor și-au precizat punctele de vedere și motivele protestelor și au formulat o serie de solicitări.

Ministrul Daniel David și-a manifestat deschiderea pentru găsirea celor mai bune soluții privind aplicarea legii fiscal-bugetare în timpul și în contextul consultării publice privind legislația subsecventă.

De asemenea, reprezentanții ministerului au precizat că, în acest moment, nu există reduceri în bugetul ministerului, dar pentru buna funcționare până la sfârșitul anului (acoperirea cheltuielilor), dacă nu se iau măsurile anunțate, este nevoie de o suplimentare de aproximativ 2 miliarde RON.

Solicitările sindicatelor, care depășesc atribuțiile ministerului, vor fi înaintate pentru analiza Guvernului /Coaliției de Guvernare.

Afisari: 284

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.