logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara

Autoturism fără drept de circulație în România, condus de un cetățean maghiar

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sânnicolau Mare efectuează cercetări cu privire la un cetățean maghiar care a fost depistat în trafic conducând un autoturism fără drept de circulație în România

În data de 01.08.2025, în jurul orei 15:30, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sânnicolau Mare, pe timpul desfășurării unei misiunii pe comunicația DN6 - localitatea Cenad, la intrarea în Romania dinspre Ungaria, au oprit pentru verificări un autoturism, înmatriculat în Ungaria, cu numere provizorii. Acesta era condus de un bărbat, cetățean maghiar, în vârstă de 24 de ani.

La control, colegii noștri au efectuat verificări specifice, ocazie cu care s-a constatat că mijlocul de transport este înmatriculat, însă numerele de înmatriculare provizorii nu îi oferă dreptul de circulație pe drumurile publice din România.

Polițiștii de frontieră s-au sesizat și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulație în România, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Doi șoferi depistați cu dreptul de a conduce suspendat

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Moravița, județul Timiș, efectuează cercetări în privința a doi cetățeni români, care conduceau două mijloace de transport, deși aveau dreptul de a conduce suspendat.

În data de 03,08.2025, la diferite intervale de timp, în Punctul de Trecere a Frontierei Moravița - ITPF Timișoara, s-au prezentat pentru efectuarea formalităților de control, în calitate de șoferi ai unor autoturisme înmatriculate în România, doi cetățeni români, în vârstă de 28, respectiv 67 de ani.

Ambii bărbați au prezentat la controlul de frontieră câte un permis de conducere românesc, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date de către colegii noștri, a rezultat faptul că persoanele în cauză figurează cu dreptul de a conduce suspendat.

În ambele situații, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Afisari: 125

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.