Comunicat de presă - Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța
BULETIN INFORMATIV
Declarație de presă privind rezultatele activității Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța în luna iulie 2025
În perioada 1 - 31 iulie a.c., jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța au fost zilnic la datorie, astfel încât cetățenii prezenți pe raza județului Constanța să se poată bucura în siguranță de toate manifestările publice, precum și de vremea însorită de pe litoral.
În luna iulie, jandarmii constănțeni au executat un număr total de 2021 de misiuni, dintre care 171 au fost misiuni de asigurare a unor evenimente publice iar 1850 au fost misiuni de menținere a ordinii și liniștii publice.
Tot în acest interval, am asigurat paza pentru 48 de transporturi, dintre care 11 transporturi de produse cu caracter special și 37 de transporturi de bunuri și valori. De asemenea, echipajele de intervenție ale Inspectoratului au monitorizat în luna iulie un număr de 26 de transporturi a căror pază a fost asigurată de alte instituții.
Pe lângă aceste misiuni de asigurare și menținere a ordinii și liniștii publice, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța au asigurat paza instituțională permanentă pentru cele 38 de obiective avute în competență.
Principalul aspect de menționat este acela că, datorită mobilizării unui dispozitiv important de ordine publică în stradă, dar și cu sprijinul cetățenilor care au ales să respecte normele de conduită socială și implicit prevederile legale, în perioada menționată, echipajele Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța nu s-au confruntat cu situații de tulburare gravă a ordinii publice.
Cu toate acestea, în scopul protejării cetățenilor, pentru a preveni escaladarea unor situații tensionate sau pentru a descuraja persoanele tentate să încalce legea, jandarmii au fost nevoiți să aplice în perioada de referință un număr de 284 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 131.600 lei, marea majoritate pentru fapte prevăzute de Legea nr. 61/ 1991, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
De asemenea, în perioada de referință, jandarmii constănțeni au constatat independent un număr de 17 infracțiuni.
În perioada următoare rămânem la datorie pentru a asigura liniștea și ordinea publică. În acest sens le recomandăm tuturor cetățenilor județului și turiștilor prezenți pe litoral care vor participa la diverse manifestări și evenimente publice să respecte normele legale, măsurile stabilite de organizatori și să acorde o atenție sporită copiilor și bunurilor personale.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța le mulțumește tuturor cetățenilor care au ales să petreacă în mod responsabil în prima lună din acest sezon estival, îi asigurăm pe toți că suntem permanent la datorie pentru siguranța lor și îi încurajăm să ne solicite sprijinul ori de câte ori este nevoie.
COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAȚII PUBLICE ȘI CU PUBLICUL
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.