logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Centrul Europe Direct Bistrița-Năsăud

10 Centre din rețeaua EUROPE DIRECT România împreună pe drumul care UneștE!

Povestea EUROPE DIRECT pe Via Transilvanica, începută în 2021, la inițiativa ED Bistrița-Năsăud, găzduit de Asociația Produs în Bistrița-Năsăud continuă. Timp de trei zile, în perioada 4 - 6 august 2025, reprezentanții a 10 centre EUROPE DIRECT din România, alături de parteneri, reprezentanți ai altor rețele europene din țară și multiplicatori de informații locali vor parcurge o parte din traseul 'Via Transilvanica' în Regiunea Centru, vor descoperi locuri, povești și oameni, vor interacționa cu cei ce aplică în teren politicile europene și vor vedea modul în care programele europene sprijină comunitățile locale.

Via Transilvanica nu este doar un traseu turistic. Via Transilvanica este o cale care unește oamenii prin peste 1400 de km de cultură și natură, de la Putna până la Drobeta Turnu Severin; este un simbol al unicității prin diversitate. Si fiindcă fiecare întâlnire contează pe 'drumul care unește', în jur de 40 de persoane din 10 județe ale României vor parcurge segmente ale traseelor Terra Dacica și Terra Saxonum și vor duce mai departe în comunitățile lor, povestea celui mai frumos și important proiect românesc, premiat cu premiul 'Europa nostra'.

Agenda evenimentului include vizite de documentare privind modalități de promovare a patrimoniului cultural și natural pe modele europene, menite să genereze dezvoltare durabilă, din județul Alba până în județul Harghita, zone generoase în istorie, tradiții multiculturale și peisaje spectaculoase: Casa memorială ,,Lucian Blaga', Cetatea Alba Iulia și Comuna Saschiz - un sit UNESCO, două cetăți și zeci de legende, toate puse în valoare cu contribuția financiară a Uniunii Europene; rezervația geologică Râpa Roșie; parcul Mini Transilvania, etc. Întâlnirile cu mici antreprenori din comunitățile rurale și cu reprezentanții autorităților locale vor crea cadrul adecvat pentru discuții privind politicile UE și beneficiile acestora pentru comunitățile locale, sustenabilitatea competitivă, antreprenorialul local. Legătură directă cu meșteșugurile locale va fi realizată prin vizitarea atelierului de ceramică tradițională din Saschiz, iar vizitele la puncte de gastronomie locală vor oferi rețeta pentru inițiativa 'din fermă în furculiță' și arta culinară autentică, condimentată cu savorile mixului cultural transilvănean.

Ediția 2025 a evenimentului VT - Drumul care UneștE, coordonată de Centrele EUROPE DIRECT Regiunea Centru și Harghita, cu participarea reprezentanților celor două centre, precum și a EUROPE DIRECT Bistrița-Năsăud, Buzău, Iași, Maramureș, Nord-Est, Oradea, Sudul Olteniei, Vaslui, promovează valorile europene ale unității în diversitate, protejării patrimoniului natural și cultural și mobilității durabile într-un mod inedit și accesibil.

Afisari: 142

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.