logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Poliția de Frontieră Română

A 40-a promoție de elevi a Școlii Avram Iancu Oradea a depus jurământul militar, marcând începutul formării lor în Poliția de Frontieră

Vineri, 01 august 2025, la Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră 'AVRAM IANCU' Oradea, în prezența domnului subsecretar de stat din Ministerul Afacerilor Interne, domnul Petru BLEDEA și a directorului Direcției Resurse Umane din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române, doamna comisar-sef de poliție Mary-Alice TÃNASE, s-a desfășurat festivitatea depunerii jurământului militar de către cea de-a 40-a serie de elevi admiși în urma susținerii examenului de admitere din sesiunea martie-iunie 2025.

Domniile lor au transmis tinerilor elevi mesajul conducerii Ministerului Afacerilor Interne, precum și al domnului chestor principal de poliție Cornel-Laurian STOICA, inspectorul general al Poliției de Frontieră Române, de felicitare a viitorilor polițiști de frontieră pentru cariera aleasă.

'Dragi elevi, vă îndemn să pășiți cu hotărâre și cu încredere pe acest nou drum. Rămâneți fideli angajamentului pe care îl faceți astăzi și ancorați-vă permanent în valorile eticii profesionale.

Jurământul Militar pe care l-ați depus astăzi, fără îndoială, este un act de curaj ! În același timp, este semnul maturității voastre, al responsabilității unei generații care, astfel, ne dă speranță în viitor și optimism în privința securității, evoluției și dezvoltării instituționale ale României. Statutul de stat membru Schengen al României ne îndeamnă la responsabilitate, de aceea subliniez că rolul dumneavoastră va fi unul extrem de important.'

Cu ocazia depunerii jurământului militar, doamna comisar-sef de poliție Mary-Alice TÃNASE a transmis elevilor, în numele inspectorului general al Poliției de Frontieră Române, un mesaj de sprijin și încurajare:

'Să fiți mândri de alegerea făcută și să credeți în forțele voastre ! Să știți că nu oricine poate fi polițist de frontieră și nu oricine are puterea să pună binele altora mai presus de binele propriu. Folosiți la maximum perioada de școlarizare ! Construiți-vă o temelie solidă pentru tot ceea ce va urma în carieră ! Aveți profesori extraordinari, pe care îi puteți lua drept mentori profesionali și care vă pot antrena astfel încât să știți să gestionați și cele mai grele situații.'

De asemenea, doamna director a școlii, comisar-șef de poliție Felicia-Sanda VOICU, a transmis elevilor un mesaj de încurajare și îndrumarea pentru noua etapă pe care urmează să o parcurgă:

'Aveți datoria să respectați legislația în vigoare, care vă obligă să fiți loiali și devotați poporului român și organelor constituționale ale statului, să luptați pentru apărarea României, la nevoie până la sacrificiul vieții, să respectați și să apărați valorile democrației constituționale, să aplicați întocmai și la timp dispozițiile șefilor voștri, fiind responsabili de modul în care vă îndepliniți misiunile încredințate. De aceea vă îndemn să onorați prin implicare în pregătire, prin responsabilitate și angajament încrederea pe care țara v-a acordat-o și cinstea de a deveni viitori polițiști de frontieră !'

Cei 115 de elevi care azi au depus jurământul militar au fost declarați admiși în urma susținerii examenului de admitere din perioada martie-iunie 2025. Durata studiilor pentru această serie este de un an, iar curricula de învățământ este permanent actualizată cu legislația incidentă domeniului de activitate și ținând cont de cerințele actuale ale societății. De asemenea, la întocmirea curriculei de pregătire, un rol important îl are experiența acumulată de instituția noastră din cooperarea avută cu alte instituții de pregătire polițienească din țară și din străinătate de-a lungul timpului.

Emoția momentului depunerii jurământului militar a fost la cote înalte și s-a simțit în rândul elevilor atât datorită prezenței la acest eveniment a familiilor și prietenilor, dar și a rostirii și conștientizării cuvintelor pătrunzătoare ale jurământului militar care produc o vibrație aparte.

La acest moment festiv au mai luat parte și oficialități locale, reprezentanți ai administrației publice din municipiul Oradea, comandanți și șefi ai structurilor MAI și MAPN din garnizoană, veterani de război, șefi și directori ai instituțiilor care cooperează cu școala din Oradea și nu în ultimul rând, părinții, rudele și prietenii tinerilor elevi.

Procesul de învățământ pentru cei 115 elevi ai școlii este centrat pe formarea competențelor din standardul de pregătire profesională, iar pentru formarea acestora au alături un corp de cadre didactice bine pregătite, competențe și dispun de o bază material-didactică care le acoperă toate nevoile. În aceeași bază material-didactică se înscriu și laboratoare de specialitate, zona de simulări tactice, laboratorul de limbi străine și de informatică, care le stau la dispoziție în perioada de școlarizare. Laboratoarele instituției sunt moderne cu acces permanent la internet, iar condițiile de cazare și hrană sunt comparabile cu cele ale școlilor de profil din Uniunea Europeană.

Ceremonialul depunerii jurământului militar s-a încheiat cu defilarea formațiunilor de elevi, sub comanda diriginților și în aplauzele tuturor celor prezenți.

Afisari: 86

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].