Comunicat de presă - Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti'
Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' anunță cu durere că Doamna etnologiei românești, acad. Georgeta Stoica, și-a încheiat drumul pe pământ și l-a început în nemurire.
'Doamna Georgeta Stoica și-a legat definitiv, de decenii bune, numele de arta populară românească, iar scrierile sale sunt adevărate efigii dedicate cunoașterii culturii și civilizației poporului român. Crestăturile în lemn, interiorul locuinței țărănești, podoabele costumului popular, portul popular, arhitectură tradițională, zonele etnografice (Câmpia Munteniei, Gorjul, Oltul, Vâlcea, Slatina, Branul, Câmpia Boianului, Suceava, Vrancea etc.), colecțiile de covoare (din Transilvania, Banat, Moldova, Oltenia), centrele de ceramică, ocupațiile țărănești etc. sunt numai câteva dintre subiectele cărților și articolelor sale de specialitate. A condus instituții și colective de cercetare, între care Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' i-a fost cel mai drag. Acolo și-a lăsat o parte din viață, partea plină de pasiune pentru arta populară, pentru cutumă și tradiție. Cărțile și conferințele sale au ajuns la sufletele oamenilor - deopotrivă români și străini - fiindcă a respectat mereu o deontologie severă de viață, dar și pentru că inima și mintea i-au fost mereu flancate de 'vorba dulce' care 'mult aduce'.', acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, în articolul 'Omagiu la vârstă nemuririi...' dedicat doamnei acad. Georgeta Stoica.
De la muzeograf la academician, trecând prin statutul de profesor universitar sau consilier la Ministerul Culturii, Doamna Georgeta Stoica și-a ales un loc de suflet - Muzeul Satului venind și revenind fie ca cercetător fie ca Director pentru o vreme totdeauna însă, cu mare disponibilitate pentru dezvoltarea și promovarea acestui muzeu și a patrimoniului său. Stau mărturie numeroase apariții editoriale, cărți, albume, cataloage de colecție, contribuind adesea la organizarea de colecții muzeale, de expoziții de bază sau temporare, în țară și străinătate.
A contribuit din plin la îmbogățirea patrimoniului Muzeului Satului participând la numeroase campanii de cercetare finalizate prin achiziții de monumente de arhitectură vernaculară sau de bunuri materiale specifice gospodăriei tradiționale. Personalitatea omunui de știință și cultură Georgeta Stoica, a fost recunoscută de foruri și instituții științifice și culturale, naționale și internaționale și onorată cu distincții, medalii și ordine de prestigiu, atribuindu-i-se de drept titlul de Ambasador de Excelență pentru Cultura și Civilizația Populară și, în special, pentru Muzeul Satului în toată complexitatea sa.
A fost membru al Comitetului Internațional de Arhitectură Vernaculară, membru al Comisiei Muzeelor, membru fondator al Comitetului de Arhitectură Vernaculară din Balcani, membru al Comitetului Național Român ICOMOS, membru al Comisiei Monumentelor Istorice și Siturilor Arheologice, membru al Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice și Siturilor Arheologice, Președinte al Asociației Științifice a Etnologilor din România, Membru de onoare al Academiei Române, iar ]n 2024 i-a fost conferit Ordinului Național 'Serviciul Credincios' în grad de 'Cavaler'.
I-au fost înmânate: Premiul 'Bogdan Petriceicu Hașdeu' al Academiei Române, Premiul Fundației Ethnos, Premiul Comitetului de Arhitectură Vernaculară din Balcani pentru activitatea depusă ca membru fondator, Veria, Premiul de excelență al Comitetului Național Român ICOM și Diploma de excelență din partea Ministerului Culturii și Cultelor.
Prin opera sa impresionantă, valoroasă și netrecătoare, prin calitățile sale de remarcabil om de știință și cultură, prin vocația de mare dascăl și generozitatea de a susține studenți și cercetători ai domeniului Etnologie, doamna Georgeta Stoica, va rămâne un nume de referință în galeria marilor personalități ale științei și culturii românești și universale.
Pentru toți cei care au cunoscut-o, i-au fost alături - membri ai familiei, colegi, prieteni, studenți, colaboratori, pentru a-i aduce un pios omagiu și a semna în Cartea de Condoleanțe, corpul neînsuflețit al Doamnei Georgeta Stoica este depus în ziua de 1 august a.c., în Holul de Onoare al Muzeului Satului, din Șos. Kiseleff, nr. 30, sector 1, București, între orele 15.00- 18.00.
Dumnezeu să o odihnească în pace și să-i fie drumul lin spre stele!
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.