logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul de Jandarmi Județean 'Basarab I' Argeș

Sute de apeluri 112 referitoare la urși, gestionate de jandarmii argeșeni în luna iulie

În luna iulie, jandarmii argeșeni au gestionat peste 160 de apeluri la 112, care reclamau prezența urșilor în gospodării sau în alte zone populate din județul Argeș.

Apelurile au fost gestionate în zeci de localități rurale și urbane din județul Argeș, după cum urmează: Albești, Aninoasa, Arefu, Berevoești, Brăduleț, Budeasa, Bughea de Sus, Cepari, Cetățeni, Cicănești, Ciofrângeni, Corbeni, Corbi, Coșești, Cotmeana, Dâmbovicioara, Davidești, Dîrmănești, Domnești, Drăganu, Dragoslavele, Godeni, Hârtiești, Lerești, Mălureni, Mărăcineni, Micești, Câmpulung, Curtea de Argeș, Pitești, Mușătești, Nucșoara, Rucăr, Schitu Golești, Șuici, Tigveni, Țițești, Valea Iașului, Valea Mare Pravăț.

În peste 40 de situații au existat și pagube materiale, iar în majoritatea cazurilor urșii au fost găsiți la fața locului, fiind alungați de patrulele de jandarmerie. De asemenea, în cele mai multe cazuri a fost constituită comisia de intervenție, conform O.U.G. 81/2021.

Pentru cetățenii care se află în tranzit pe Transfăgărășan, precum și pentru turiștii din zonele de camping sau cei care fac drumeții montane, jandarmii argeșeni fac următoarele recomandări:

- NU hrăniți animalele sălbatice! - Le învățați să caute hrană de la oameni și devin un pericol constant.

- NU vă apropiați de urși pentru poze sau filmări! - Un urs poate părea calm, dar reacția sa poate fi imprevizibilă.

- Evitați deplasările singuri, mai ales seara sau în zone izolate.

- Depozitați corect gunoiul și nu lăsați mâncare la îndemână.

- Dacă vedeți un urs, păstrați distanța, NU fugiți și sunați imediat la 112.

Atragem atenția asupra faptului că interacțiunea necorespunzătoare cu animalele sălbatice poate avea urmări grave atât pentru oameni, cât și pentru natură.

Compartimentul informare, relații publice și cu publicul

Afisari: 92

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.