Comunicat de presă - Federația Sindicală Hermes
Scrisoare deschisă
Către Președintele României - Dl Nicușor-Daniel DAN,
Către Primul Ministru - Dl Ilie-Gavril BOLOJAN
Federația Sindicală Hermes din învățământ superior și cercetare științifică reclamă managementul dezastruos la nivel de cercetare științifică al ministrului educației și cercetării, dl Daniel David și al președintelui Autorității Naționale pentru Cercetare, dl Andrei Alexandru, care, după ce au întârziat deschiderea finanțării pe 2025 și au lăsat cercetătorii fără salarii, astăzi institutele naționale de cercetare-dezvoltare mai primesc o lovitură de la acest cuplu fatidic pentru sistemul de cercetare.
MEC și ANC nu au achitat tranșa a doua pentru Programul Nucleu și, au comunicat verbal conducerilor INCD, că sumele se mai diminuează cu încă 30% în plus față de 20% tăiați la începutul anului.
Astfel, oficial, România alocă pentru cercetarea științifică cel mai mic procent din PIB de după 2007 momentul aderării la UE, unde există obligația finanțării cercetării științifice cu 1% din PIB din fonduri publice.
La unele institute acum două zile s-au achitat abia salariile lunii mai, iar în altele din august se sistează activitatea sau se lucrează la nivel de avarie pentru plata utilităților, fără fonduri pentru activitatea de cercetare propriu-zisă. Reducerea cu aproape jumătate a bugetului anul pentru finanțarea de bază a INCD-urilor este o crimă abominabilă și o dovadă a incompetenței crase de la nivelul MEC-ANC.
În tot acest timp proliferează fraudele cu fonduri pentru proiecte de cercetare 'câștigate' doar de clientela politică și susținătorii sistemului mafiot ce a acaparat conducerile INCD-urilor cu sprijinul funcționarilor și demnitarilor din MEC-ANC. Bani din PNRR și alte surse sunt aruncați pe proiecte fantasmagorice conduse de mafia universitară, care nu aduce niciun rezultat real în cercetare, doar maculatură științifică de sute de milioane de lei.
Cu aceste noi tăieri MEC-ANC reușește performanța de a scădea bugetul anual al cercetării științifice sub nivelul bugetului anual destinat pensiilor de serviciu ale magistraților și parlamentarilor.
Solicităm președintelui României și primului ministru să se implice cu maximă celeritate și fermitate în stoparea debandadei manageriale și financiare de la nivelul MEC-ANC care distruge și puțina activitate de cercetare care se mai face în România.
Cu deosebită considerație,
Mugurel Popescu
Președinte
Dr. George Epurescu
Prim-vicepreședinte cercetare-științifică
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.