logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Academia Română Filiala Cluj-Napoca

Moștenirea lui Samuel Brassai la Cluj

Atelier de cercetare științifică la Biblioteca Academiei Române din Cluj-Napoca

Centrul Clujean pentru Studii Indiene din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca alături de Biblioteca Academiei Române din Cluj-Napoca și Institutul de Istorie 'George Barițiu' al Academiei Române Filiala Cluj-Napoca anunță organizarea Workshopului Moștenirea lui Samuel Brassai la Cluj, joi, 7 august 2025, de la ora 11.00, la Biblioteca Academiei Române din Cluj-Napoca (str. Mihail Kogălniceanu, nr. 12-14).

Organizat ca o continuare a Expoziției Sanscrita, limba sacră (15 februarie - 1 martie 2023), în cadrul căreia au fost expuse cărți și manuscrise ale lui Samuel Brassai din colecțiile Bibliotecii Academiei Române din Cluj-Napoca, Workshopul Moștenirea lui Samuel Brassai la Cluj își propune să celebreze realizările remarcabile ale celui numit 'ultimul polimat transilvănean', avându-i ca invitați pe părintele profesor Ioan Chirilă, directorul Bibliotecii Academiei Române din Cluj-Napoca, alături de cercetători interesați de valorificarea - prin transcriere, traducere, editare, introducere critică și publicare - manuscriselor lui Samuel Brassai.

Samuel Brassai (1797 ? - 1897), 'omul care știa zece limbi, a urmat zece discipline de studii și a trăit de zece ori zece ani', a fost nu doar profesor de matematici elementare la Universitatea Franz Joseph din Cluj și primul profesor care a predat la Cluj în limba maghiară în loc de latină, ci și un lingvist apreciat îndeosebi pentru calitățile sale pedagogice și deschiderea către limbile orientale. Brassai a fost cu adevărat pasionat de limba sanscrită, fapt ce l-a condus la alcătuirea unei impresionante colecții de specialitate, de peste 100 de titluri extraordinar de importante și, mai ales, foarte rare în zilele noastre.

Colecția este compusă din gramatici, dicționare, antologii, volume care însoțesc fiecare sanscritist de-a lungul carierei. Biblioteca Academiei Române din Cluj-Napoca găzduiește o selecție considerabilă de literatură vedică, mai multe volume aparținând celui mai mare poet și dramaturg sanscrit, Kalidasa, câteva drame filosofice, texte despre algebră, scrieri despre Buddhism, texte fundamentale al vieții brahmanice, culegeri de epigrame, lucrări de astronomie sau cronica versificată a regilor din Kashmir; toate lucrări deosebit de valoroase. După moartea sa, colecția lui Samuel Brassai a fost lăsată în grija Colegiului Unitarian, apoi a fost transferată Bibliotecii filialei din Cluj-Napoca a Academiei Române, care deține și câteva manuscrise prețioase ale lui Samuel Brassai: transcrieri de texte, note gramatical-filologice și o listă importantă de vocabular, de lungimea unui dicționar.

Încă de la înființarea sa în 2014, Centrul Clujean pentru Studii Indiene și-a propus să promoveze și să valorifice interesele și reprezentările clujene, trecute sau actuale, ale culturii indiene în ansamblul său.

Astfel că moștenirea savantului transilvănean Samuel Brassai se impunea ca un reper esențial în spațiul academic clujean.

Din echipa de cercetare fac parte:
Prof. Dr. Péter-Dániel Szántó, Director al Departamentului de Studii Buddhiste și Tibetane, ELTE Budapesta;
Dr. Florina Dobre Brat, South Lanarkshire Libraries, Scoția;
Dr. Ana-Maria Stan, Cercetător consacrat la Muzeul de Istorie a Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca;
Conf. Dr. Szenkovics Dezso, Decan, Facultatea de Științe și Arte, Universitatea Sapientia Cluj-Napoca;
Prof. Dr. Adinel Dincă, Cercetător principal, Institutul de Istorie 'George Barițiu' al Academiei Române Filiala Cluj-Napoca, Facultatea de Istorie și Filosofie, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca;
Dr. Bogdan Crăciun, Serviciul Colecții Speciale, Biblioteca Academiei Române Cluj-Napoca;
Dr. Mihaela Gligor, Cercetător principal, Institutul de Istorie 'George Barițiu' al Academiei Române Filiala Cluj-Napoca și Director al Centrului Clujean pentru Studii Indiene, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca.

Biroul de Relații Publice al Academiei Române, Filiala Cluj-Napoca

Afisari: 112

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.