Comunicat de presă - Primăria Municipiului Constanța
Trecerea de pietoni situată pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, la intersecția cu strada Suceava, amenajată cu scuar median
Frecvența ridicată a traficului pietonal în această zonă a dus la luarea deciziei de modificare a trecerii de pietoni situate pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, în apropiere de intersecția cu strada Suceava, prin amplasarea unui scuar median.
În zona axului drumului a fost construit refugiu pietonal, protejat de garduri, care le oferă posibilitatea pietonilor să ajungă la mijlocul șoselei și să se asigure din nou, pentru a putea traversa în continuare. Zona pietonală de pe ampriza zonei carosabile a fost reconfigurată cu pavele, pentru a facilita traversarea drumului. La finalul lucrărilor de asfaltare, au fost aplicate marcajele transversale și au fost amplasate indicatoarele rutiere iluminate intermitent pe timpul nopții sau când condițiile meteorologice sunt nefavorabile.
Lucrări similare vor fi executate la toate trecerile de pietoni de pe bulevardul 1 Mai, Șoseaua Mangaliei, bulevardul 1 Decembrie 1918, bulevardul Alexandru Lăpușneanu și stațiunea Mamaia.
Măsura reamenajării acestor treceri de pietoni a fost adoptată de Comisia de Circulație în urma solicitărilor primite de la cetățenii care locuiesc în zonă, fiind avizată de Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța- Serviciul Rutier.
Participanții la trafic sunt rugați să manifeste atenție sporită, să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră !
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].