Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu
BULETIN DE PRESÃ
Cercetată pentru furt calificat, o femeie a fost reținută
La data de 30 iulie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sibiu au reținut o femeie, în vârsta de 30 de ani, din Porumbacu de Sus, cercetată penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
În fapt, la data de 27 iulie a.c., în jurul orei 03:30, femeia ar fi pătruns fără drept în incinta unei societăți comerciale din municipiul Sibiu, de unde ar fi sustras mai multe pachete de țigarete. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este de aproximativ 12.000 de lei.
În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii femeii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată unității de parchet competente, în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate la nivelul Biroului de Investigații Criminale Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Dosar penal privind deșeurile periculoase
La data de 30 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Sibiu, împreuna cu cei din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul reprezentanților Gărzii de Mediu - Comisariatul Județean Sibiu, au efectuat mai multe controale la operatori economici din municipiului Sibiu, cu scopul de a verifica respectarea normelor legale privind deșeurile periculoase.
Cu ocazia verificărilor, s-a constatat că una dintre societăți ar fi colectat aproximativ 15 tone de deșeuri periculoase pe care le-ar fi depozitat în condiții necorespunzătoare și pentru care nu ar fi întocmit o evidentă proprie, nerespectând astfel măsurile obligatorii prevăzute în autorizația de mediu emisă.
În urma activităților, de la operatorul economic s-a ridicat cantitatea de aproximativ 15 tone de deșeuri periculoase, în vederea indisponibilizării, acestea fiind lăsate în custodia administratorului, urmând a fi dispuse măsuri.
În cauză, la nivelul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Sibiu s-a întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea sau neluarea măsurilor obligatorii în desfășurarea activităților de colectare, tratare, transport, valorificare sau eliminare a deșeurilor periculoase.
Infracțiuni în trafic
La data de 30 iulie a.c., în jurul orei 16:00, în localitatea Vurpăr, polițiștii rutieri au oprit pentru control un moped condus pe DJ 106S de către un localnic, în vârsta de 29 de ani.
Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat ca bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar testarea alcoolscopica a indicat o valoare de 0,88 mg/ l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
Totodată, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că mopedul este neînmatriculat/ neînregistrat.
Cercetările sunt continuate la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.
A condus fără a avea acest drept
La data de 30 iulie a.c., în jurul orei 19:40, în orașul Tălmaciu, polițiștii rutieri au oprit pentru control un ATV condus pe strada Talmacut de către un localnic, în vârsta de 29 de ani.
Din verificările efectuate de către polițiști s-a stabilit faptul că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
În cauză, la nivelul Poliției Orașului Tălmaciu, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.
Alcool în aerul expirat
La data de 30 iulie, în jurul orei 17:00, în orașul Ocna Sibiului, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Alamorului de către un bărbat în vârsta de 29 de ani, domiciliat în orașul Cisnădie.
În urma testării alcoolscopice a conducătorului auto a rezultat o valoare de 0,83 mg/ l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Ocna Sibiului, în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].