Comunicat de presă - Primăria Municipiului Constanța
INFORMARE PUBLICÃ
Vânzarea a două terenuri neconstruibile situate pe strada Salonic, pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local al municipiului Constanța
Inițiativa de vânzare a două terenuri neconstruibile, aparținând domeniului privat al municipiului Constanța, situate pe strada Salonic nr. 7B și nr. 9A, va fi supusă aprobării Consiliului Local al municipiului Constanța. Terenurile au o suprafață de 48 mp, respectiv 140 mp și sunt identificate cu numerele cadastrale 232305 și 232332.
Potrivit rapoartelor elaborate de către Direcția generală urbanism și patrimoniu, terenurile sunt neconstruibile deoarece nu îndeplinesc condițiile pentru autorizarea executării unor construcții datorită dimensiunii parcelelor și nu au acces direct la o circulație publică. De asemenea, imobilele teren nu sunt eligibile pentru investiții finanțate din fonduri europene sau fonduri de la bugetul local, nu fac parte din Registrul Local al Spațiilor Verzi și nu fac obiectul unor proiecte de utilitate publică în pregătire.
Conform adresei întocmite de către Direcția Financiară, valoarea de inventar a bunurilor imobil teren este de 607.872,58 lei.
Vânzarea terenurilor se va realiza prin licitație publică, la care pot participa persoane fizice și juridice interesate. Odată cu transferul proprietății de la municipiul Constanța se vor prelua toate obligațiile prevăzute de Codul fiscal cu privire la bunul achiziționat.
Cumpărătorul va fi obligat să mențină reglementările și funcțiunile urbanistice prevăzute în documentațiile de urbanism aprobate, care vor sta la baza vânzării. Eventuala modificare a reglementărilor urbanistice se va putea face doar cu acordul vânzătorului, în condițiile legii și cu plata unei eventuale diferențe de preț.
Vânzarea terenurilor reprezintă o oportunitate de valorificare a unor active nefuncționale, prin atragerea de venituri la bugetul local.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].