Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6
Compartimentul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 -București și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Sectorului 6 - București, a pus în aplicare, în cursul zilei de 29.07.2025, cinci mandate de percheziție domiciliară pe raza mun. București, într-un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii economice privind deținerea și comercializarea, în afara unui antrepozit fiscal, a produselor accizabile, de tipul tutunului pentru fumat.
Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat că două persoane din municipiul București, depozitează și comercializează către diverși clienți din țară importante cantități de tutun pentru fumat, fără a fi fiscalizate conform legislației incidente.
De asemenea, a reieșit faptul că începând cu luna ianuarie a anului 2025 până în prezent cei în cauză au comercializat cantitatea totală de aproximativ 14,5 tone tutun mărunțit, pentru care au încasat peste 2 milioane lei, prejudiciul cauzat bugetului de stat depășind 10 milioane lei.
Față de cele două persoane a fost dispusă măsura preventivă a reținerii, urmând ca acestea să fie prezentate judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 6 - București, cu propunere legală.
Pentru recuperarea prejudiciului au fost instituite măsuri asigurătorii asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpaților, precum și asupra sumelor de bani găsite cu ocazia perchezițiilor domiciliare.
În fața intensificării contrabandei cu produse din tutun și a efectelor negative generate asupra bugetului de stat, Ministerul Public își reconfirmă angajamentul de a-și exercita cu fermitate atribuțiile legale, având in vedere inclusiv faptele privind comercializarea tutunului mărunțit in afara antrepozitului fiscal, aflate în sfera infracționalității economice ce necesită o reacție penală promptă și coordonată.
În acest dosar, procurorul a beneficiat de sprijinul lucrătorilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române - Direcția de Operațiuni Speciale și Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul D.G.P.M.B.
Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Precizăm că percheziția domiciliară este un procedeu probatoriu reglementat de Codul de procedură penală, în vederea descoperirii și strângerii probelor necesare soluționării cauzei, care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.