Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române
39 DE PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR DE EVAZIUNE FISCALÃ, ÎNȘELÃCIUNE, COMERCIALIZAREA DE PRODUSE ALTERATE ȘI CONSTITUIRE A UNUI GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT
La această oră, polițiștii din cadrul I.G.P.R. - Direcția de Investigare a Criminalității Economice efectuează 39 de percheziții domiciliare, în municipiul București și județele Brașov, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Ilfov, Prahova și Vrancea, la locuințele unor persoane fizice și la sediile sociale și punctele de lucru ale unor societăți comerciale, într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în care se efectuează urmărirea penală cu privire la săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, comercializarea de produse alterate și constituire a unui grup infracțional organizat.
În urma verificărilor, s-a reținut că persoanele implicate, începând cu anul 2022, ar fi operaționalizat un mecanism ilicit în domeniul decontării de medicamente (cu prețuri ridicate, destinate tratării de boli grave) din Fondul Național Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate, iar acestea ar fi avut roluri foarte bine definite în economia activităților derulate, respectiv:
- persoane care cumpără medicamente și/sau prescripții medicale de la pacienți;
- persoane care au rolul de a prelua/preda prescripții medicale și medicamente de la/către anumiți medici și unități farmaceutice;
- medici care emit prescripții pentru medicamentele amintite și/sau valorifică unele medicamente decomisionate,
- personal din cadrul unităților farmaceutice, de regulă farmaciști sau asistenți farmaciști, care este angrenat în circuitul ilicit, din municipiul București și din județele Constanța și Călărași;
- persoane prin intermediul cărora se reintroduc în circuitul comercial medicamentele obținute prin mijloace frauduloase, preponderent în spațiul UE, dar și în țară.
Mecanismul ilicit utilizat presupune parcurgerea mai multor etape, fiecare fiind extrem de importantă în atingerea scopului final, succesiunea fiind următoarea:
1. Achiziționarea de medicamente de la pacienți, care ar fi constat în identificarea și convingerea pacienților care ar beneficia de tratament medical și care ar fi intrat în posesia medicamentelor în baza unor prescripții medicale eliberate de medicii curanți, toți acești pași fiind parcurși în mod legal, dar erau vizate persoane cu posibilități materiale foarte reduse, fiind dispuse să își vândă medicamentele către intermediari (exemplu - cel mai bine vândut medicament la nivel mondial, cu un preț de referință de aproximativ 4.000 de lei, ar fi fost primit în mod gratuit de pacient și vândut către intermediar cu prețuri ce variază între 200 și 500 de lei).
Trebuie reținut că medicamentele în cauză ar fi decomisionate din unitățile farmaceutice ca fiind eliberate către pacient și nu pot fi introduse în circuitul legal de distribuție deoarece o eventuală scanare a codului unic ar genera alerte în sistemul de verificare.
2. Plasarea medicamentelor procurate la cabinete medicale ar fi reprezentată de înmânarea medicamentelor către medic ori asistentul medical, intermediarii primind, în schimb, prescripții medicale eliberate pentru aceleași medicamente, pe numele unor pacienți care ar avea dreptul legal la tratament.
În momentul în care acești pacienți s-ar fi prezentat la medic, ar fi primit medicamentele pe care intermediarii le-ar fi cumpărat de la pacienții menționați la pct. 1, fără a intra în posesia prescripției medicale.
Prin acest procedeu, intermediarii ar fi realizat o tranzacție extrem de avantajoasă din punct de vedere mercantil, în sensul că ar fi oferit medicamente pe care le-ar fi cumpărat cu maxim 500 de lei/bucată și ar fi primit prescripții medicale pentru medicamente cu o valoare de aproximativ 4.000 de lei/bucată.
După finalizarea acestei etape, intermediarii ar fi procurat o prescripție medicală pe care ar fi utilizat-o în etapa a treia.
3. Ridicarea de medicamente din farmacii. În această etapă, intermediarii s-ar fi deplasat la farmaciile agreate, unde ar fi prezentat prescripția medicală obținută prin procedeul descris la pct. 2 și farmacistul i-ar fi înmânat medicamentele. Este important de subliniat că farmacistul nu decomisionează medicamentul din sistemul de verificare și o eventuală scanare a codului unic nu ar prezenta nicio alertă.
4. Introducerea în circuitul legal este etapa în care medicamentele ar fi fost vândute de intermediari către administratorii unor societăți autorizate să comercializeze medicamente, la un preț de aproximativ 50% din valoarea de piață și aceștia ar fi simulat operațiunea de vânzare-cumpărare prin entități pe care le-ar controla, precum companii din Bulgaria.
5. Plasarea pe piața legală, în special în spațiul comunitar, ar fi constat în vânzarea medicamentelor, de către societățile precizate la pct. 4, pentru care există o cerere permanentă și pentru care plata contravalorii s-ar face imediat și, uneori, chiar anticipat, mai ales către importatori din Uniunea Europeană, preponderent din Germania, unde medicamentele ar fi verificate, nu ar fi generat alerte, apoi ar fi fost reambalate conform standardelor naționale din țările respective și ar fi primit un alt cod unic de verificare.
Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, inspectoratelor de poliție județene Brașov, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Ilfov, Prahova și Vrancea, Institutului Național de Criminalistică, jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție 'Vlad Țepeș' a Jandarmeriei, precum și echipe de control din cadrul Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România.
CENTRUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].