Declarație de presă - Deputat Raisa Enachi (S.O.S România)
Un sistem de sănătate centrat pe prevenție, propunere legislativă pentru control medical anual obligatoriu
Astăzi, 29 iulie 2025, deputatul Raisa Enachi, care reprezintă județul Vaslui din partea S.O.S. România, a depus o inițiativă legislativă ce introduce obligativitatea efectuării unui control medical preventiv anual pentru fiecare adult din România, prin intermediul medicului de familie.
Obiectivul principal al măsurii este de a reduce apariția bolilor grave, de a limita cheltuielile uriașe din sistemul sanitar și de a crește speranța de viață a populației. Controlul anual va fi finanțat integral din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate și va include consultații generale, analize uzuale și screening-uri adaptate vârstei și riscurilor individuale.
Inițiativa urmărește să-i încurajeze pe oameni să-și îngrijească sănătatea din timp, să întărească legătura dintre pacient și medicul de familie și să contribuie la trecerea de la un sistem care intervine târziu, în urgență, la unul bazat pe prevenție și intervenție timpurie.
'Prevenția trebuie să fie aplicată, nu doar enunțată în strategii. România nu-și mai permite să trateze bolile în stadii avansate, cu suferințe mari și costuri enorme. Această inițiativă înseamnă vieți salvate și resurse folosite cu cap', a declarat deputatul Raisa Enachi.
Proiectul nu are scop punitiv, ci protectiv, este gândit să sprijine mai ales categoriile vulnerabile, să promoveze educația medicală și să transforme prevenția într-un pilon real al sănătății publice.
România are nevoie de un sistem medical corect, accesibil și eficient. Iar această inițiativă este un pas concret în această direcție, un proiect al responsabilității, al echilibrului și al grijii față de oameni.
Raisa ENACHI,
Deputat de Vaslui
29.07.2025
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].