Comunicat de presă - USR Prahova
Diana Buzoianu: Victorie de etapă - Romsilva reușește să oprească în justiție retrocedarea a 43.000 de hectare de pădure
Ministra USR a Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că Regia Națională a Pădurilor - Romsilva a reușit în instanță desființarea deciziei prin care se retrocedau 43.227 hectare de pădure din județul Bacău. Este vorba de dosarul Hrebenciuc cu un prejudiciu de 300 de milioane de euro, trimis în instanță în 2015 și închis prin prescripție în 2023, deși o parte dintre inculpați și-au recunoscut vinovăția.
'Mai țineți minte dosarul Hrebenciuc în care omul a recunoscut faptele care au dus la retrocedarea ilegală a peste 43.000 de hectare de păduri și la un prejudiciu de 300 de milioane de euro pentru stat ?
Mai țineți minte cum, deși a recunoscut totul, Hrebenciuc a scăpat curat ca lacrima prin prescripție ? Ei bine, pe partea civilă, Romsilva - care aici merită recunoaștere și felicitări pentru toată munca depusă - a cerut în instanță rejudecarea dosarului. Și instanța le-a dat dreptate ! Se va relua procesul și sigur vom parcurge toți pașii să recuperăm zecile de mii de hectare retrocedate ilegal', a declarat Diana Buzoianu, ministra USR a Mediului.
Tribunalul Mureș a admis cererea de revizuire introdusă de Romsilva și a desființat decizia 231/ R/ 2012 prin care un judecător al Tribunalului Covasna a retrocedat 43.227 hectare de păduri proprietatea publică a statului, administrate de către Direcția Silvică Bacău.
Suprafața de pădure - formată din trupurile de pădure Comănești, Palanca, Brătulești, Agăș, Ciobănuș și Dărmănești - a fost retrocedată de Tribunalul Covasna în aprilie 2012, după ce trei instanțe anterioare au stabilit că nu se poate reconstitui dreptul de proprietate pentru Elie Vlad Sturdza și Paltin Sturdza, aceștia fiind rude de gradul al V-lea cu defunctul Nicolae Ghica, moștenirea în linie colaterală fiind posibilă până la gradul IV de rudenie inclusiv.
În urma plângerilor penale formulate de Romsilva, judecătorul Ordog Lorand Andras, care a decis retrocedarea ilegală a pădurii a fost condamnat, la fond, de către Curtea de Apel Brașov, la 7 ani de
Închisoare pentru abuz în serviciu și luare de mită. Însă, în noiembrie 2023, în apel, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că faptele s-au prescris.
'Atâția ani mai târziu, după ce au fost recunoscute în fața instanțelor infracțiunile săvârșite, încă mai trebuie să ne luptăm pentru a recupera pădurile furate. Iar, între timp, infractorii stau liniștiți cu dosarele
Prescrise. De asta e nevoie de reformă. De asta e nevoie de procurori specializați pe dosare de mediu. De asta nu trebuie să ne oprim din lupta pentru protecția pădurilor.
Avem încă păduri extraordinar de valoroase de protejat, trebuie doar să muncim serios pentru asta.
Zilele acestea ne bucurăm de o victorie de etapă mult așteptată !', a adăugat Diana Buzoianu.
Cătălin Ignat
Responsabil comunicare în cadrul Biroului Județean al USR Prahova
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].